S-a dat alarma, marți, pe Valea Oltului, după ce au fost semnalate scăpări mari de gaze dintr-o autocisternă aflată pe DN7 la Călimănești. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert, întrucât este pericol de explozie.
UPDATE 3
Potrivit ISU Vâlcea, la fața locului au ajuns 3 autospeciale de la ISU Sibiu (1 MAN cu 500 litri, 1 Iveco Magirus cu 5000 litri și 1 Scania de 10000 litri) cu 13 cadre. De asemenea, în zonă se află inspectorul șef al IPJ Vâlcea și prefectul județului Vâlcea.
La ora 17:00, cisterna este pe jumătate goală.
Misiunea este în dinamică.
UPDATE 2
În sprijinul echipelor operative de intervenție au fost solicitate autospeciala cu roboți de la ISU Brașov și 2 autospeciale de stingere de la ISU Sibiu.

UPDATE 1
ȘTIREA INIȚIALĂ
Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru gestionarea unei situații de urgență generate de miros de gaz provenit de la o autocisternă aflată în localitatea Călimănești, pe DN7. „S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Stației de Pompieri Brezoi, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de stingere și intervenție rapidă și o autospecială CBRN. A fost anunțat și SVSU din localitate, care s-a deplasat la locul evenimentului”, transmit reprezentanții ISU Vâlcea.
Date fiind scăpările vizibile de gaz din autocisternă, s-a creat un perimetru de siguranță pe o rază de 200 de metri și se acționează cu jet pulverizat asupra părții superioare a cisternei.

De asemenea, a fost emis mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației din zonă.
Traficul pe DN7 este complet blocat. A fost solicitată cisternă pentru transvazarea gazului. A fost solicitată autospecială cu roboți.
Din fericire, nu sunt semnalate victime. Zona nu este locuită. Misiunea este în dinamică, revenim cu detalii!


