Deputatul de Sibiu, Raluca Turcan, a transmis un mesaj puternic despre comunitățile din județul Sibiu și nu numai, în care iarna nu începe cu luminile lui Moș Crăciun, ci cu noroaie până la glezne, frig pătrunzător în case și sărăcie care se adâncește cu fiecare generație.
În aceste locuri, spune ea, imaginile dezolante nu sunt excepții, ci o realitate care se repetă an de an, departe de atenția publică și de răspunsul statului. În satele uitate de lume, familiile nu depind de organizațiile umanitare pentru a avea cadouri sub brad sau cozonac pe masă, ci pentru a-și asigura mâncarea de a doua zi. Nu există planuri pentru sărbători, ci doar speranța că mâine nu va fi mai greu decât azi. Iar acest ciclu al lipsurilor nu trece neobservat de voluntarii care, în aceste zile, au ajuns din nou în zonele fragile ale județului Sibiu, unde sărăcia este la fel de prezentă ca frigul din case.
“Mă uit spre echipa de voluntari din jurul lui Jenny Rasche, de la Asociația Speranță și Zâmbet, gândindu-mă cât de dură este lupta ei zilnică pentru viitorul unor oameni pe care, la început, nici nu-i cunoștea. Ba mai mult, cu care n-a copilărit în același oraș, nici măcar în aceeași țară! Cum Dumnezeu mai poate? Nu am un răspuns, dar mi-ar plăcea să cred că va putea și de acum înainte, fiindcă i se vor alătura mulți alții…” a postat pe Facebook Raluca Turcan
În centrul acestor intervenții umanitare se află echipa coordonată de Jenny Rasche, de la Asociația Speranță și Zâmbet, o femeie care a venit dintr-o altă țară și care a ales să poarte, zi de zi, lupta pentru un viitor mai bun al unor oameni pe care nu-i cunoștea.
Deputatul spune că nu poate explica pe deplin de unde vine forța cu care Jenny continuă, dar speră că eforturile ei vor fi sprijinite de cât mai mulți voluntari și donatori.
La final, Raluca Turcan a pus o întrebare retorică: „Trăiesc acești oameni cu sentimentul abandonului?” Aceasta arată că, cel mai probabil, nu. Pentru că, după atâta timp, mulți nici nu se mai așteaptă să fie salvați. În schimb, spune Turcan, sentimentul abandonului ar trebui să fie al nostru, al celor care vedem, știm și totuși permitem ca astfel de realități să continue. Iar responsabilitatea de a nu-i abandona nu aparține doar statului, ci fiecăruia dintre noi.
FOTO Raluca Turcan
