Traficul pe DN7 – Valea Oltului este complet blocat, marți seara, de mai bine de trei ore (DETALII AICI), după ce o cisternă încărcată cu GPL a început să piardă gaz în zona Călimănești. Incidentul a declanșat o amplă intervenție de urgență și a determinat autoritățile să recomande rute ocolitoare pentru legătura Sibiu – Râmnicu Vâlcea și retur.
Pompierii ajunși la fața locului au constatat scăpări vizibile de gaze, motiv pentru care a fost creat un perimetru de siguranță de 500 de metri, iar populația din apropiere a fost avertizată printr-un mesaj RO-ALERT.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate autospeciale de stingere din cadrul pompierilor din Râmnicu Vâlcea și Brezoi, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD. În sprijin au fost chemate autospeciala cu roboți de la ISU Brașov și două echipaje de intervenție de la ISU Sibiu.
VEZI ȘI: Desfășurare impresionantă de forțe pe Valea Oltului: traficul, blocat 4 ore / video foto
Pompierii acționează cu jet pulverizat asupra părții superioare a cisternei pentru a preveni aprinderea gazului, iar din primele informații, recipientul este jumătate gol, fiind solicitată o altă cisternă pentru transvazarea GPL-ului.
Șoferul, un bărbat de 54 de ani din județul Bihor, a fost cel care transporta încărcătura, conform polițiștilor.
Rute ocolitoare recomandate
Râmnicu Vâlcea → Sibiu:
Râmnicu Vâlcea – DN 67 – Târgu-Jiu – DN 66 Petroșani – Hațeg – Simeria – A1 – Sibiu
Sibiu → Râmnicu Vâlcea:
Sibiu – Brezoi – DN 7A (max. 7,5 t) – Petroșani – DN 66 – Târgu-Jiu – DN 67 – Râmnicu Vâlcea
Sibiu → București:
Sibiu – DN 1 – București
Intervenția pompierilor este în desfășurare, iar traficul rămâne blocat până la eliminarea oricărui risc de explozie.


