FCSB și FC Hermannstadt au semnat acordul pentru transferul lui Kevin Ciubotaru, pentru suma de 450.000 euro. Campioana ar putea trimite împrumut în ianuarie la Sibiu și câțiva jucători.
Gigi Becali a anunțat că FCSB și FC Hermannstadt au bătut palma pentru o nouă tranzacție, transferul lui Kevin Ciubotaru la echipa campioană. Mai lipsește doar acordul jucătorului, cu care FCSB va negocia în perioada de transferuri. Rapid este și ea interesată de transfer.
Detaliile finale ale tranzacției se stabilesc miercuri, după ce conducerea clubului sibian va discuta și cu noul antrenor, Dorinel Munteanu.
CITEȘTE ȘI: Cu un picior în Liga 2, FC Hermannstadt vinde jucători. Gigi Becali ia ”perla” Sibiului
În înțelegere intră și câțiva jucători împrumut de la FCSB, care să vină la Sibiu chiar din această iarnă. FC Hermannstadt îl mai are în lot pe Nana Antwi, jucător împrumutat de la FCSB și care nu are drept de joc contra campioanei.
În discuții pentru un împrumut la FC Hermannstadt din această iarnă intră jucătorii care nu mai sunt doriți de Gigi Becali pentru a doua parte a acestui sezon. Va fi însă nevoie și de acordul jucătorilor respectivi să vină la Sibiu.
Printre numele de pe lista neagră a lui Gigi Becali se află Edjouma, Kiki, Alibec și Chiricheș, însă e posibil ca în ecuație să apară și alți jucători.
Pentru sibieni, o revenire interesantă ar fi Baba Alhassan, jucător care prinde rar echipa la FCSB.
FC Hermannstadt are mare nevoie însă de întăriri cu jucători de viteză în toate compartimentele, sibienii suferind enorm la acest capitol. Șefii clubului sibian caută să aducă minim un fundaș central, după ce Selimovic a fost exclus din lot.


