Proiecția filmului „Cravata galbenă” (titlu internațional The Yellow Tie), programată sâmbătă, 13 decembrie, la ora 17:30, a avut sala plină la CineGold Sibiu, toate biletele fiind epuizate înainte de încăperea evenimentului. Evenimentul a reprezentat prima proiecție locală a filmului și a confirmat interesul ridicat al publicului pentru producțiile cinematografice românești de anvergură.
Despre film
„Cravata galbenă” este un film biografic și dramatic despre viața legendarului dirijor român Sergiu Celibidache. Regizat și co‑scris de Serge Ioan Celebidachi, fiul dirijorului, filmul urmărește parcursul acestuia de la copilărie în România până la recunoașterea internațională ca dirijor de prestigiu.
Producția este una dintre cele mai ambițioase realizate recent în cinematografia românească, având un buget estimat la 20 de milioane de euro și o distribuție internațională care include John Malkovich, Ben Schnetzer, Sean Bean, Miranda Richardson și Kate Phillips.
Realizat în peste șapte ani de documentare, pregătire, filmări și post-producție, Cravata Galbenă este un film despre geniu, sacrificiu, pasiune și puterea unui vis, o călătorie emoționantă care dezvăluie omul din spatele legendei.
Program și proiecții viitoare
„Cravata galbenă” poate fi urmărit și în zilele următoare la CineGold Sibiu iar proiecția sold out de la debut indică un interes crescut pentru acest titlu cinematografic.
Proiecțiile au loc după cum urmează:
- Duminică, 14.12: 12:15, 16:45, 19:45
- Luni, 15.12: 15:45, 19:00
- Marți, 16.12: 15:45, 19:00
- Miercuri, 17.12: 16:00, 19:15
- Joi, 18.12: 14:00, 19:15




