Muzeul ASTRA din Sibiu a adus, sâmbătă, în prim-plan una dintre cele mai puternice tradiții ale satului românesc. Ignatul, sărbătoarea dedicată tăierii porcului și pregătirii bucatelor pentru masa de Crăciun. Într-o atmosferă autentică, cu miros de paie arse, mâncare gătită la ceaun și povești spuse pe îndelete, vizitatorii s-au bucurat de gusturi și obiceiuri care le-au amintit de copilărie.
Gospodarii au pus pe foc ceaunele încă de dimineață, la Muzeul Astra, iar preparatele tradiționale au fost pregătite exact ca în satele ardelene. „Într-o zi de tăiat de porc, după toată activitatea intensă din gospodărie, oamenii trebuie să se și hrănească. Pregătim o ciorbă tradițională din Ardeal, din carne proaspătă de porc, cu legume, acrită cu zeamă de varză, dreasă cu ou și bulion, iar la final adăugăm hrean ras proaspăt”, a explicat Ioana Moga. După ciorbă, a urmat nelipsita pomană a porcului, servită cu mămăligă și murături.

Pentru mulți participanți, evenimentul a fost o adevărată întoarcere în timp. „În copilărie mergeam la bunici la tăiatul porcului. Ne trezeam foarte devreme, pregăteam vasele cu o zi înainte și, deși mi-era milă de purcel, era un eveniment frumos. Cel mai mult îmi plăcea momentul când ne așezam toți la masă, după o zi de muncă”, a povestit Paula. Pentru familia ei, Ignatul a fost mereu un prilej de reîntâlnire, mai ales că mulți sunt plecați în străinătate.




Un alt element care a atras atenția vizitatorilor a fost pârlirea porcului cu paie, o tehnică veche, tot mai rar întâlnită. „Șoricul pârlit cu paie are alt gust față de cel făcut cu butelia. Paiele îi dau culoarea aceea gălbuie și aroma adevărată”, a spus Nicușor, în timp ce explica diferențele dintre metodele vechi și cele moderne.
Directorul Muzeului ASTRA, Ciprian Ștefan, a subliniat importanța păstrării acestor tradiții. „Ignatul înseamnă muncă, comunitate și hrană pentru tot anul. Oamenii lucrau un an întreg ca să aibă ce pune pe masă de Crăciun. Nu existau congelatoare, ci metode simple și eficiente de conservare: sarea și putina de lemn. Astăzi, la muzeu, reconstituim aceste obiceiuri și le oferim oamenilor un drum de întoarcere acasă”, a spus acesta.





Evenimentul face parte din programul „Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol 2025”, prin care este promovată moștenirea culturală a satelor din județul Sibiu. Duminică, vizitatorii pot urmări în continuare toate etapele pregătirii bucatelor de sărbători: de la pârlirea porcului cu paie și tranșare, la fierberea organelor pentru caltaboș, topirea unturii pentru jumări și prepararea cârnaților.



Tot duminică, începând cu orele amiezii, atmosfera va fi completată de colinde, susținute de Grupul de colindători ai Parohiei „Arhanghelul Mihail și Gavriil” din Muzeul ASTRA și de Grupul de colindători ai Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu.


