Atacantul lui FC Hermannstadt, Cristi Neguț a acuzat faptul că sibienii nu au primit un penalty în minutul 88 al meciului cu Universitatea Craiova, când Oroian a fost călcat în careu.
FC Hermannstadt a cedat duminică la Sibiu, 0-2 cu Universitatea Craiova și sibienii au ajuns la 10 etape fără victorie.
Atacantul sibienilor, Cristi Neaguț a acuzat și el faza din finalul meciului, la care centralul Coza nu a dictat nimic, iar VAR nu a intervenit.
”Penalty nu a văzut să dea în minutul 88, a zis în camera VAR că l-a călcat accidental. Păi accidental e imprudență, nu e penalty? La Metaloglobus m-a călcat accidental, mi-a dat penalty. Dacă îi rupea piciorul lui Oroian în careu, ce făcea?. Nu a vrut să dea, suntem echipă mică, nu te ajută nimeni” a declarat Neguț la finalul jocului cu Universitatea.

Neguț a încasat galben, după ce a provocat un mic conflict, atacând o minge trimisă de un coleg al său din fair-play spre portarul Craiovei.
”Portarul lor a încercat să tragă de timp încă din minutul 60, o pepelea, o ținea, am urmărit acea minge și am vrut să îi sperii puțin. După, cei d ela Craiova m-au îmbrâncit acolo, trebuia să le dau mingea, practic nu am făcut nimic, mi-a dat galben și acum sunt suspendat și meciul care vine. Mi-a dat galben că trebuia el să potolească faza” a spus Neguț la flash-interviu.
Daniel Niculae: ”Sunt supărat pe cine ia galbene pentru prostii”
Președintele lui FC Hermannstadt, Daniel Niculae a taxat gestul lui Cristi Neguț, care va fi din nou suspendat din vina lui, după cartonașul roșu din jocul cu Oțelul, care a costat enorm echipa și pe Măldărășanu. ”Sunt supărat pe oricare jucător care ia galbene pentru proteste și prostii, nu pentru faze de joc. Toată lumea e supărată pe el!” a anunțat conducătorul lui FC Hermannstadt.


