moțiunea de cenzură împotriva guvernului bolojan, respinsă în parlament

Moțiunea de cenzură inițiată de Grupul PACE și susținută și de parlamentari AUR, vizând Guvernul condus de Ilie Bolojan, a fost respinsă luni, după ce nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Inițiativa a fost semnată de 117 parlamentari. Din totalul de 463 de parlamentari, luni au fost prezenți 420. Parlamentarii PSD au ales să nu participe la vot, rămânând în bănci.

Dintre aceștia, 141 au votat: 139 pentru moțiune și două împotrivă, fără voturi anulate.

Pentru adoptarea moțiunii era necesară majoritatea senatorilor și deputaților, ceea ce nu s-a realizat, astfel că moțiunea de cenzură a fost respinsă.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan viza, în principal, criticile opoziției legate de gestionarea resurselor publice, deciziile economice controversate, lipsa reformelor promise și neglijarea problemelor sociale și de mediu.

„Dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportați la apărarea țării noastre. Prima noastră datorie este siguranța românilor. Ideea că avem de ales între apărare pe de-o parte și sănătate și educație pe de alta, este una populistă. Un stat puternic are nevoie și de o apărare pe măsură și de sisteme publice funcționale. Investiția în industria noastră de apărare va genera locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii și oportunități pentru România”, a spus Ilie Bolojan.

FOTO – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX

Ultima oră