clan de români, format din rude și prieteni, acuzat de furturi de peste un milion de dolari în canada

Poliția canadiană a anunțat joi, 19 decembrie, destructurarea unei rețele de furturi din retail descrisă drept „extrem de sofisticată”, care ar fi acționat pe teritoriul provinciilor Ontario, Quebec și British Columbia. Potrivit autorităților, majoritatea suspecților sunt refugiați români.

Ancheta a fost declanșată în luna august, pe fondul unei creșteri semnificative a furturilor din magazine, relatează publicația The Toronto Sun. Până în prezent, poliția a formulat 175 de capete de acuzare împotriva a 21 de suspecți. Din cei 21, 14 sunt de naționalitate română.

Fotografiile și numele românilor, publicate pe site-ul poliției canadiene

  • Stefan Bogdan
  • Andrei Burtea
  • Diana Burtea
  • Voicu Constantin
  • Nicusor Corcoveanu
  • Aurelian-Alexandru Dragan
  • Diana-Georgiana Dragan-Mandoiu
  • Marieta Dragomir
  • Florin Dragomir
  • Alexandru Iordache
  • Andreea-Alina Toma
  • Claudia Toma
  • George Toma
  • Raluca-Madalina Veliscu

Furau din lanțurile magazinelor Shoppers Drug Mart și foloseau metode ingenioase

Superintendentul Poliției Regionale Halton (HPS), Ryan Diodatti, a declarat că gruparea ar fi sustras bunuri în valoare de „milioane de dolari”, vizând în special magazinele lanțului Shoppers Drug Mart. El a caracterizat ancheta drept una „complexă și extinsă”.

Rețeaua, descrisă de anchetatori ca fiind „tranzitorie”, ar fi comis furturi bine planificate, în plină zi, din magazine. După fiecare acțiune, membrii grupării se întâlneau într-o locație din Mississauga, de unde bunurile erau transportate către AG Liquidation, un mare depozit de lichidări comerciale din Brampton, dar și către alți distribuitori.

În urma perchezițiilor, investigatorii au recuperat o cantitate semnificativă de bunuri furate, cu o valoare preliminară estimată la peste 1 milion de dolari. De asemenea, poliția a confiscat șase vehicule utilizate în activitatea infracțională.

Ancheta a scos la iveală că doi dintre suspecți au zburat recent la Vancouver, unde ar fi comis alte furturi, vizând aceleași magazine Shoppers Drug Mart de pe Coasta de Vest. Cei doi au fost arestați de poliția din Vancouver și trimiși înapoi în Ontario.

Erau rude și prieteni. Suspecții au fost reținuți și acuzați pentru mai multe infracțiuni

„Toți erau membri ai aceleiași familii sau prieteni apropiați. Aplicăm acum o abordare de criminalitate organizată, iar aceste persoane sunt acuzate de participare la un grup criminal, iar toate acuzațiile lor vor fi judecate în Hamilton.”, a declarat superintendentul HPS Marty Schulenberg

Majoritatea celor arestați au fost acuzați de furt, posesie de bunuri obținute prin infracțiuni, nerespectarea condițiilor de probațiune, nerespectarea angajamentelor impuse de instanță și comiterea de infracțiuni în cadrul unei organizații criminale, printre alte capete de acuzare.

Ultima oră