Două autoturisme au fost avariate, în două nopți consecutive, pe o stradă din Șelimbăr. O persoană necunoscută a tăiat intenționat anvelopele celor două mașini. Păgubiții spun că „este o mână criminală”.
Faptele s-au petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, respectiv în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Aleea Gării din Șelimbăr.

Unul dintre păgubiți, a cărui mașină a fost vandalizată vineri noaptea, spune că a găsit două dintre anvelope dezumflate și a mers direct la vulcanizare. Mare i-a fost mirarea când specialiștii de acolo i-au spus că nu este vorba despre o defecțiuni accidentală.
„La mine era înțepată anvelopa din stânga-față în două locuri foarte apropiate, la 2 milimetri distanță, dar trecută prin grosimea anvelopei. Și anvelopa din dreapta-spate are o tăietură de circa 3 milimetri. Pare a fi o înțepătură de cuțit. Vecinului meu i-au spart anvelopa din dreapta spate. Când am fost la vulcanizare ieri mi-au spus că asta e mână criminală”, a spus unul dintre păgubiți.

Deși incidentul i-a produs pagube materiale și un sentiment de insecuritate, păgubitul spune că nu a depus încă plângere la poliție, dar ia în calcul să sesizeze oamenii legii, mai ales în contextul în care faptele s-au repetat și ar putea afecta și alți locuitori din zonă. „Nu am dat importanță, nu am văzut nimic suspect în ultimele zile. Dar la ce să ne așteptăm? Mâine, poimâine posibil să ne aștepte cineva după vreun colț”, a adăugat păgubitul.


