Povestea Adventului de odinioară al sașilor a fost făcută publică de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, care a readus în atenție semnificația profundă a acestei perioade în comunitățile săsești din zona Sibiului.
Sub titlul „Așteptarea care luminează: Adventul de odinioară al sașilor și landlerilor sibieni”, mesajul evocă tradiția coroniței de Advent, simbol al speranței, al așteptării Nașterii Domnului și al luminii care însoțește această perioadă spirituală, obicei păstrat timp de generații în satele și orașele transilvane.
Adventul, așa cum era trăit odinioară de sași și sibieni, nu însemna doar o numărătoare a zilelor până la Crăciun, ci o perioadă de liniște, reflecție și rânduială comunitară. Aprinderea fiecărei lumânări din coronița de Advent marca apropierea sărbătorii Nașterii Domnului și aducea în case și biserici o lumină simbolică, asociată cu speranța, împăcarea și reînnoirea sufletească.
Obiceiurile simple, dar pline de semnificație, de la șezătorile femeilor și până la gesturile de solidaritate din cadrul Vecinătății, conturau o atmosferă de așteptare profundă, în care comunitatea se regăsea și se pregătea spiritual pentru Crăciun.
Conform poveștii, odată cu stingerea ultimei lumânări de Advent, coronița este înlocuită de bradul de Crăciun, semn că se apropie Nașterea Domnului și că, pentru creștini, renaște speranța într-un mai bine. Tradiția coroanei de Advent, cunoscută sub numele de „Adventkrantz”, își are originile în anul 1839, într-un orfelinat din Hamburg, Germania, condus de pastorul evanghelic Johann Hinrich Wichern.
Acesta a creat simbolul pentru a-i ajuta pe copiii orfani să înțeleagă mai ușor trecerea timpului până la Crăciun, oferindu-le nu doar hrană și adăpost, ci și repere spirituale care aveau să ajungă, în timp, și în satele și orașele transilvane locuite de sași și landleri.
„În anul 1839, pentru a-i ajuta pe copii să înțeleagă mai bine trecerea timpului până la Crăciun, pastorul a avut o idee ingenioasă: a suspendat de tavan o roată mare de car, pe care a așezat 24 de lumânări. 20 dintre acestea erau roșii, pentru zilele lucrătoare, și 4 albe pentru duminici. În fiecare seară se aprindea câte o lumânare, astfel încât, în Ajunul Crăciunului, toate cele 24 luminau încăperea”, spune muzeografa Camelia Ștefan de la Muzeul „Astra” din Sibiu, expertă în etnografia săsească.
În timp, coroana s-a simplificat, roata de car fiind înlocuită cu o coroniță din ramuri de brad, iar din cele 24 de lumânări au fost păstrate doar patru de culoare roșie aprinse în fiecare duminică din perioada de Advent.
„Forma circulară reprezintă eternitatea, ramurile de brad simbolizează viața și speranța într-un nou început, iar lumânările aduc aminte de lumina adusă de nașterea lui Iisus și de culoarea roșie a sângelui vărsat pentru mântuirea oamenilor. După 1950, coroana de Advent a ajuns în Transilvania, iar despre cum era sărbătorită aici nașterea Domnului, Camelia Ștefan a publicat în „Anuarul Muzeului Maramureșan”, alături de colega sa Simona Malearov, lucrarea „Crăciunul. O sărbătoare a sașilor și landlerilor din zona Sibiului.”, descrie Camelia Ștefan simbolistica decorațiunii născute în spațiul german.
Interviuri cu sașii și landlerii din Cristian, Turnișor și Apoldu de Sus
Conform postării, cele două muzeografe sibiene au realizat o serie de interviuri cu sași și landleri din Cristian, Turnișor și Apodu de Sus, oaspeți ai Azilului „Carl Wolf” din Sibiu între anii 2003 – 2021. Potrivit acestora, Adventul începea încă din luna noiembrie, după balul dedicat Sfintei Katharina.
„Pe 25 noiembrie se sărbătorea „Kathrein sperrt de Tanz ein” – „cu Katharina se încheia dansul”, adică se începea o perioadă de post care nu implica restricții de ordin alimentar. Era o perioadă pentru împăcare cu vecinii, cu familia, pentru plata datoriilor. Credincioșii mergeau la biserică pentru împărtășanie, iar ordinea între membrii Vecinătății era restabilită”, arată Camelia Ștefan.
Unul dintre cei intervievați, Andreas Zahl, descrie șezătorile organizate odinioară de femeile din Turnișor.
„Începeau la ora șase, iar până la nouă seara vedeau de tors, cântau, povesteau, timp în care feciorii nu aveau voie să intre. Gazda servea fetelor și femeilor mere coapte și cartofi copți și, uneori, o mică gustare. Șezătorile se țineau în cea mai bună cameră și se încheiau după ce bătea ora nouă. Atunci aveau voie să vină feciorii de însurat și să însoțească fetele până acasă, în fața porții.”
Daruri modeste, dar însoțite de bucurie și gânduri bune
Muzeografele arată că, de Nikolaustag (Sfântul Nicolae) sau de Christkind (Crăciun), copiii sașilor și landlerilor primeau, de cele mai multe ori, daruri modeste, constând în mere, nuci și turtă dulce. Elisabeta Rosenauer din Turnișor își amintește că darurile erau așezate la vedere, în ferestrele caselor, fetele primind turtă dulce în formă de păpușă, iar băieții, sub formă de cal.
Simplitatea acestor cadouri reflecta sărăcia care marca viața multor familii sibiene în anii 1950–1960, perioadă în care jucăriile erau puține și trecătoare: păpușile primite de fetițe în Ajun dispăreau adesea până la Anul Nou, pentru a reapărea la Crăciunul următor, îmbrăcate în haine noi, confecționate din batiste sau eșarfe vechi.
În prezent, explică muzeografa Camelia Ștefan, Adventul și-a păstrat dimensiunea spirituală, dar a căpătat și o puternică componentă comercială, prin calendare cu dulciuri și coronițe decorative, cumpărate sau realizate manual, folosite atât în gospodării, cât și ca obiecte comemorative. Tot mai puțini cunosc însă semnificația profundă a acestei perioade, dedicată odinioară împăcării și armoniei în cadrul Vecinătății.
La Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, în zona „Micii Românii”, tradiția este readusă la viață prin ateliere de confecționat coronițe de Advent, unde poveștile și amintirile transmit mai departe lumina aprinsă în urmă cu aproape două secole. Aceeași lumină se regăsește astăzi în bradul de Crăciun, împodobit cu bucurie deopotrivă de copii și adulți, în județul Sibiu, un spațiu al tradițiilor și al oamenilor de poveste.
