mandate de arestare preventivă pentru cele două femei care ar fi pus la cale și executat o crimă în sibiu

Instanța a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a celor două femei acuzate în dosarul crimei șocante din Sibiu.

Este vorba despre P.A., 38 de ani, femeia acuzată că și-ar fi omorât mama, și despre P.C.-M., 46 de ani, asistent medical, carea r fi ajutat-o, ambele având calitatea de inculpat. Judecătorii au apreciat că există indicii temeinice privind săvârșirea faptelor și au dispus privarea de libertate în cadrul anchetei.

Potrivit anchetatorilor, faptele ar fi fost comise cu premeditare, iar mobilul ar fi fost unul material. Procurorii au reținut că acțiunile celor două ar fi avut ca scop provocarea decesului victimei, folosind substanțe cu efect sedativ și alte mijloace violente, aspecte care vor fi analizate în continuare în cursul urmăririi penale.

Pe durata procedurilor judiciare, cele două inculpate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale.

👉 Detalii complete despre acuzațiile formulate de procurori pot fi citite aici:

Crimă cu sânge rece la Sibiu: femeie acuzată că și-a omorât mama pentru moștenire, cu ajutorul unei asistente medicale

Ultima oră