Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în dosarul crimei din Sibiu, în care o femeie este acuzată că și-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale. Procurorul Bogdan Valentin Florescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a prezentat modul în care anchetatorii au reconstituit faptele, pe baza probelor administrate în cauză.
Potrivit procurorului, „din probele administrate a rezultat că fapta a fost săvârșită după o îndelungă premeditare din partea fiicei victimei, aceasta reușind, prin manopere manipulative, să o convingă și pe inculpată să o ajute”.
Conform anchetatorilor, cu aproximativ o lună și jumătate înainte de comiterea crimei, fiica victimei i-ar fi cerut asistentei medicale să îi procure o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ. Procurorul a explicat că asistenta „și-a dat seama că așa mare cantitate de substanțe nu ar putea fi destinată consumului propriu, știind chiar și destinația acestora, și anume uciderea mamei sale”.

Crima a avut loc în noaptea de 7 spre 8 iunie 2024. Potrivit procurorului Florescu: „Inițial, fiica victimei i-a introdus în ceai mamei sale o cantitate din substanțele cu efect sedativ, iar când aceasta a simțit efectul sedativ, a condus-o în dormitor. După ce s-a asigurat că doarme, fiica victimei a chemat-o pe inculpata care aștepta într-un autoturism parcat pe o stradă adiacentă, iar împreună au intrat în dormitorul victimei. Acolo, prin acțiunea lor conjugată, i-au injectat o cantitate substanțială din acele substanțe cu efect sedativ, după care, tot printr-o acțiune conjugată, au asfixiat-o până ce aceasta a decedat”.
Procurorul a precizat că mobilul faptei a fost intrarea în posesia moștenirii, iar mare parte din bunurile moștenite au fost vândute, fiica victimei relocându-se ulterior în Dubai. Cantitatea de substanțe a fost procurată de asistenta medicală.
În fața anchetatorilor, ambele inculpate au recunoscut faptele. Procurorul a subliniat: „Asistenta a recunoscut în totalitate, iar fiica victimei a recunoscut parțial și nuanțat până în acest moment”.
În urma administrării probelor, Parchetul a calificat fapta ca omor calificat, datorită premeditării și interesului material. Procurorul a mai menționat că, în cazul fiicei victimei, raportarea se face la o infracțiune mai gravă: violența în familie, având în vedere relația mamă–fiică.
Pe tot parcursul procedurilor judiciare, cele două inculpate beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform prevederilor legale, iar ancheta continuă pentru a clarifica toate aspectele crimelor.


