cine este agresorul din mârșa. filmare din seara scandalului
Sursa: Facebook/Profil Public

Un bărbat din Mârșa este acuzat de tentativă de omor după ce, duminică seara, l-a înjunghiat de mai multe ori pe un consătean. Individul a fost reținut și ulterior arestat preventiv. Localnicii au furnizat imagini din seara scandalului.

Doi bărbați au fost implicați, duminică seara, într-un scandal în localitatea sibiană Mârșa. Cei doi se aflau la un bar din sat, unde consumau băuturi alcoolice, iar la un moment dat s-a iscat un conflict. Un bărbat de 31 de ani l-a înjunghiat pe consăteanul lui de 26 de ani.

„În fapt s-a reținut că în seara de 04.01.2026 în timp ce se aflau într-un bar din localitatea Mârșa, jud. Sibiu și consumau băuturi alcoolice, o persoană în vârstă de 31 de ani a înjunghiat de mai multe ori o persoană în vârstă de 26 ani, pe fondul unui conflict spontan, inițiat de către victimă. Aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale, suferind multiple plăgi ca urmare a săvârșirii infracțiunii”, a transmis procurorul Simion Dan-Octavian, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Un alt localnic a ajutat la prinderea agresorului imediat după înjunghiere. El a fost cel care a sunat la 112 și a reușit să filmeze momentul reținerii.

video
play-rounded-fill

Bărbatul le-a oferit indicații polițiștilor cu privire la locul în care se află agresorul, iar apoi a ajutat la prinderea lui.

video
play-rounded-fill

În cursul zilei de luni a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă a autorului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. (DETALII AICI)

Ultima oră