Șeful Poliției Municipiului Sibiu s-a pensionat. Sebastian Veștemeanu, în vârstă de 48 de ani, s-a făcut remarcat fiindcă a reușit să facă ordine în lumea interlopă din oraș.
Sebastian Veștemeanu s-a născut și a crescut în București, însă cariera în poliție a început-o la Sibiu. A ajuns în orașul de pe Cibin imediat după absolvirea Academiei de Poliție, fiind angajat la Serviciul Economic. Apoi, în anul 2003, a fost mutat la secția nou înființată pe atunci, Biroul de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog. Într-un interviu pentru Ora de Sibiu din 2018, Veșteameanu spunea că a ales acest serviciu în mod „instinctual”. Din 2003 până în 2005 a fost membru al acestei structuri, iar din 2015, vreme de 13 ani, a fost șeful ei.
Citește și: Sebastian Veștemeanu – bucureșteanul care a făcut ordine în lumea interlopă din Sibiu

Aceea a fost perioada când comisarul șef Sebastian Veștemeanu a avut succese remarcabile, reușind să destructureze una dintre cele mai periculoase structuri interlope sibiene. Vreme de 15 ani, el a avut contact cu cei mai periculoși oameni. La început lucra sub acoperire, iar apoi, când a devenit cunoscut, coordona echipa. În multe nopți s-a văzut nevoit să doarmă cu pistolul sub pernă.
În ianuarie 2018, Sebastian Veștemeanu a devenit, la vârsta de 40 de ani, șeful Poliției Municipiului Sibiu. La finalul lunii decembrie 2025, el s-a pensionat.
Potrivit reprezentanților IPJ Sibiu, „începând cu data de 01.01.2026, conform dispoziției de desemnare a inspectorului șef, la conducerea Poliției Municipiului Sibiu a fost desemnat comisar șef de poliție Anghel Lucian, adjunct al șefului Poliției Municipiului Sibiu, până la ocuparea prin concurs a funcției”.


