Primăria Comunei Sadu anunță că, în urma consultărilor purtate cu cetățenii și a unei analize detaliate a programului de circulație, vor fi operate modificări semnificative ale traseelor autobuzelor 570 și 571.
Potrivit administrației locale, măsurile au ca scop îmbunătățirea transportului public și adaptarea acestuia la nevoile reale ale călătorilor.
Ce se schimbă concret
Principalele modificări vizează:
- ajustarea programului de circulație pentru liniile 570 și 571;
- înființarea a două stații noi pe raza orașului Cisnădie: „Str. Cetății 3” și „Str. Izvorului 2”;
- desființarea stației „Șelimbăr – Post Control”;
- modificarea itinerariului liniei 570, autobuzele urmând să nu mai circule, la anumite intervale orare, pe strada Doamna Stanca.
Noile schimbări vor intra în vigoare începând cu 12 ianuarie 2026.
Actualizarea orarelor
Actualizarea orarelor afișate în stațiile de autobuz va avea loc în perioada 9–12 ianuarie 2026. De asemenea, informațiile revizuite vor putea fi consultate:
- pe site-ul operatorului de transport Tursib;
- în aplicația mobilă SibiuBus, începând cu 11 ianuarie 2026.
Reprezentanții Primăriei Comunei Sadu le mulțumesc cetățenilor pentru implicare și transmit că aceste modificări sunt menite să asigure condiții mai bune de transport, dorindu-le tuturor călătorii plăcute și liniștite.




