Două apeluri au fost efectuate la numărul de urgență 112 în seara în care sibianul de 43 de ani a murit într-un autobuz Tursib. Bărbatul a fost resuscitat la capăt de linie de echipajele medicale venite în sprijin, însă nu a mai putut fi salvat. O anchetă este acum în desfășurare pentru a se stabili cu exactitate filmul evenimentului.
Două apeluri la 112
Tragedia a avut loc în seara de 8 ianuarie 2026. Lucian, în vârstă de 43 de ani, se afla în autobuzul nr. 111, iar la un moment dat i s-a făcut rău și s-a prăbușit pe podeaua mijlocului de transport în comun. Potrivit reprezentanților societății de transport public, șoferul a fost informat de către un alt călător despre starea de rău a bărbatului în momentul în care a ajuns în stația Calea Dumbrăvii 1, care este și capăt de linie pentru traseul 111.
Conform informațiilor transmise de ISU Sibiu, două apeluri au fost efectuate în acea seară la 112 prin care se semnala faptul că bărbatul este inconștient. Primul a fost efectuat la ora 23:11, când autobuzul se afla pe Calea Dumbrăvii și se îndrepta spre stația de la Cimitirul Municipal, iar al doilea la ora 23:15, când dispecerul i-a comunicat apelantului faptul că ambulanța este pe drum.
Șoferul, îndrumat să aștepte ambulanța
Reprezentanții societății de transport spun că șoferii sunt instruiți să acorde primul ajutor, dar în acest caz conducătorul auto a fost îndrumat să aștepte să ajungă ambulanța. „Imediat ce a constatat starea persoanei în cauză, șoferul a sunat la 112, anunțând incidentul. Șoferii Tursib sunt instruiți în privința acordării primului ajutor, dar din declarațiile coducătorului auto, acesta a fost îndrumat să aștepte intervenția echipajului SMURD”, explică Raluca Racz, purtătorul de cuvânt al Tursib.
Ambulanța SMURD a ajuns la fața locului, la capătul de linie al autobuzului 111, la ora 23:23. Echipajul medical a făcut 6 minute din curtea unității și până la locul indicat. „Echipajul medical a început de îndată manevrele de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au dat rezultat, medicul fiind nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de 43 de ani”, au transmit reprezentanții ISU Sibiu.

Autobuzele Tursib, dotate cu truse de prim ajutor
Toate autobuzele Tursib sunt dotate cu truse de prim ajutor standard, conform legislației în vigoare. În astfel de cazuri, când unui călător i se face rău, procedura prevede ca șoferul să sune la 112 și să anunțe evenimentul, iar apoi să oprească autobuzul în cel mai apropiat loc unde are posibilitatea și să aștepte intervenția ambulanței. De asemenea, el este obligat să respecte întocmai indicațiile primite de la dispecerul de la serviciul de urgență. În cazul de săptămâna trecută, șoferul a respectat procedura, motiv pentru care nu se impune o anchetă internă.
Oamenii legii fac cercetări în acest caz tragic într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul și luarea măsurilor legale în consecință.
Vă reamintim că Lucian avea 43 de ani. Trupul lui neînsuflețit a fost depus la capela Cimitirului Săsesc din Apoldu de Sus, iar luni, 12.01.2026, la ora 12:00, a fost înmormântat.


