Deputatul Adrian Echert a reacționat public după apariția informațiilor potrivit cărora mai bine de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției ar fi copiată, fără citarea surselor, calificând situația drept una extrem de gravă, cu impact direct asupra credibilității sistemului judiciar.
Într-o postare publică, parlamentarul USR Sibiu, afirmă că plagiatul subminează orice domeniu, dar devine devastator atunci când apare în Justiție, acolo unde legea se bazează pe adevăr, integritate și încredere publică.
„Astăzi aflăm că mai bine de jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției este copiată din alți autori. Pagini întregi preluate cuvânt cu cuvânt, fără citare, fără delimitare, fără asumare”, a transmis Adrian Echert.
Deputatul respinge categoric explicațiile invocate frecvent în astfel de cazuri, potrivit cărora plagiatul ar fi fost tolerat la momentul redactării lucrării.
„Și în 2009, plagiatul era fraudă academică. Responsabilitatea pentru o lucrare îți aparține. Nu coordonatorului, nu contextului, nu vremurilor. Ție”, subliniază acesta.
Echert atrage atenția că situația depășește sfera unei simple abateri academice și devine o problemă instituțională majoră, având în vedere rolul-cheie pe care ministrul Justiției îl are în funcționarea statului.
„Când cel care conduce Justiția tratează cu superficialitate propriile reguli, nu mai vorbim doar despre un derapaj academic. Vorbim despre fragilizarea unei instituții care decide destine, numește procurori și trasează direcția în care merge un stat”, a mai transmis deputatul USR.
În mesajul său, Adrian Echert insistă asupra ideii că integritatea nu este un atribut automat al funcției, ci rezultatul muncii reale și al onestității personale.
„Respectul față de lege începe înainte de orice mandat și înainte de orice titlu. Începe cu onestitatea ta. Și asta nu poate fi plagiată”, a concluzionat parlamentarul.
Cazul readuce în atenția publică tema plagiatelor în rândul demnitarilor și impactul acestora asupra încrederii în instituțiile fundamentale ale statului, în special în sistemul de justiție.


