În județul Sibiu, mai multe drumuri naționale și autostrăzi sunt parțial acoperite cu zăpadă frământată.
Pe A1 între Boita și Cunta, stratul de zăpadă măsoară 0-1 cm, iar pe DN 7C între Bâlea Cascadă și Cârțișoara zăpada frământată are 1-2 cm.
Pe DN 14A, între Mediaș și Blăjel, stratul de zăpadă ajunge la 0-2 cm, iar pe restul drumurilor din județ carosabilul este umed.
Pentru a asigura siguranța circulației, DRDP Sibiu a intervenit cu 28 de utilaje, răspândind 140 de tone de material antiderapant și 1,9 tone de clorură de calciu pe drumurile DN 1, DN 7, DN 7C, DN 7H, DN 14, DN 14A și DN 14B.
Totodată, Secția Autostrăzi Sibiu a acționat cu 37 de utilaje pe A1 și A3, folosind 109 tone de sare și 5 tone de clorură de calciu.


