Tânărul de 21 de ani rănit în accidentul de miercuri seara din Piața Unirii din municipiul Sibiu este internat în spital. El se află sub supravegherea medicilor.
Accidentul a avut loc miercuri seara în giratoriul din Piața Unirii. Un tânăr a fost dus la UPU. „Pacientul este internat în secția Neurochirurgie, conștient, stabil. Continuă investigațiile de specialitate”, precizează Călin Boar, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.
Vă reamintim că accidentul s-a produs după ce un șofer care conducea un autoturism dinspre Bulevardul Victoriei către Piața Unirii nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism. Acesta din urmă era condus de tânărul în vârstă de 21 de ani, care se deplasa spre Bulevardul Corneliu Coposu. (Detalii și imagini, AICI)


