O voleibalistă din Sibiu a fost în centrul unei victorii istorice obținute de România la Sofia, într-un meci care a scris istorie pe scena internațională!
La Campionatul European U18, naționala feminină a României a învins Serbia, una dintre marile puteri ale continentului, cu scorul de 3-2, iar contribuția decisivă a venit din Sibiu, prin jucătoarea Daria Ocenic și antrenorul Andrei Banciu.
Sibiul a fost reprezentat la cel mai înalt nivel de două nume care confirmă valoarea școlii locale de volei, într-un succes care depășește granițele sportului. Atât pe teren, cât și pe banca tehnică, cele două prezențe sibiene: o voleibalistă și antrenorul secund al lotului național U18 au avut un rol esențial în revenirea spectaculoasă a României, într-un meci în care tricolorele au întors scorul de la 1-2 și au salvat două mingi de meci.

Daria Ocenic – lider în teren, mândrie pentru Sibiu
În această victorie memorabilă, Sibiu a avut un rol de necontestat. Daria Ocenic, fost căpitan al clubului Champions Sibiu, actualmente liderul generației U18 tricolore, a strălucit pe teren. Cu 12 puncte marcate, Daria a fost a doua cea mai eficientă jucătoare a României, oferind siguranță, energie și viziune într-un meci care părea pierdut la 1-2.
Dincolo de puncte, Daria a oferit echipei coeziune și calm în momentele critice, dovedind că formarea de valoare începe acasă, în sălile de antrenament din Sibiu, sub ochiul atent al unor profesioniști dedicați.
Andrei Banciu – creierul din spatele cortinei
Tot din Sibiu vine și Andrei Banciu, antrenorul coordonator al clubului Champions și antrenor secund al lotului național U18. În echipă cu stafful tehnic al naționalei, Banciu a contribuit decisiv la pregătirea tacticii prin care România a reușit să anuleze două mingi de meci ale Serbiei și să închidă partida cu un set decisiv de infarct.

Champions Sibiu – o pepinieră de talente care dă roade la nivel național
Fondat în urmă cu doar patru ani, clubul Champions Sibiu confirmă încă o dată că performanța nu ține de buget, ci de viziune, muncă și continuitate. Cu un palmares impresionant de jucătoare și antrenori ajunși la loturile naționale, Champions devine un punct de referință în formarea noilor generații de sportivi.
Această victorie nu este doar a României, ci și a comunității sibiene, care sprijină tinerii sportivi și crede în valoarea educației prin sport.
Performanțele de la Sofia sunt o dovadă vie că în Sibiu se poate construi excelență în sport.
Felicitări echipei naționale U18 și celor doi sibieni care au dus numele orașului nostru pe cele mai înalte culmi ale voleiului european!





