de la muncitori necalificați la creatori de conținut: care sunt meseriile anului în sibiu

Piața muncii din județul Sibiu confirmă o realitate deja vizibilă în ultimii ani: meseriile tradiționale rămân esențiale, joburile remote și hibride devin o normalitate după pandemia de COVID-19, iar apariția unor profesii noi schimbă treptat profilul angajatului căutat de angajatori. Datele centralizate de AJOFM Sibiu arată o piață dinamică, influențată de digitalizare, de schimbările economice globale și de nevoia tot mai mare de adaptabilitate profesională.

Topul meseriilor și domeniile cu cele mai multe joburi

Cele mai multe locuri de muncă vacante din județul Sibiu au fost anul trecut în zona muncii necalificate și a producției. Pe primul loc se află muncitorii necalificați în construcții: demolări, zidărie, montaj de plăci, faianță, gresie sau parchet, cu 1.710 posturi disponibile. Urmează muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor, cu 1.448 de locuri vacante. Comerțul rămâne un domeniu important, cu 1.130 de posturi pentru lucrători comerciali, aproape la egalitate cu șoferii pentru transport rutier de mărfuri, unde sunt disponibile 1.129 de joburi. De asemenea, industria de producție caută montatori de subansamble, cu peste 1.000 de locuri vacante. 

Paradoxal, unele dintre aceste meserii se regăsesc și în topul celor cu cei mai puțini candidați, semn că angajatorii se confruntă cu dificultăți reale în ocuparea posturilor, chiar dacă, potrivit AJOFM Sibiu, raportat la rata șomajului, nu este semnalat un dezechilibru major între cerere și ofertă.

„Meseriile cu numărul cel mai mic de candidați sunt: lucrător comercial, conducător auto transport rutier de mărfuri, montator subansamble, operator la mașini unelte cu comandă numerică, agent vânzări, asistent medical generalist”, spun reprezentanții AJOFM Sibiu într-un răspuns pentru Ora de Sibiu. 

Meserii noi și cererea pentru creatori de conținut

Anul 2025 a adus și o diversificare a ocupațiilor disponibile în Sibiu. În evidențele AJOFM au apărut meserii noi, precum barista sau joburi în domeniul comerțului electronic, semn că obiceiurile de consum și serviciile se aliniază tot mai mult tendințelor urbane și digitale. 

În același timp, profesia de creator de conținut online începe să capete vizibilitate și la nivel local: în 2025 au fost înregistrate șapte locuri de muncă vacante pentru acest tip de activitate. Chiar dacă numărul este încă redus, interesul arată că marketingul digital, promovarea online și comunicarea în mediul virtual devin relevante și pentru angajatorii din județ.

Locuri de muncă remote și hibrid, o piață în creștere la Sibiu

După pandemie, munca remote sau hibridă nu mai este o excepție, ci o opțiune tot mai prezentă și în județul Sibiu. Datele AJOFM indică o creștere ușoară a interesului pentru acest tip de joburi, atât din partea angajatorilor, cât și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Anul trecut, posturi hibride au fost disponibile în domenii precum administrativ și logistic: lucrător sau asistent comercial, administrator de firmă, în producție și tehnic, pentru electricieni, operatori CNC sau tehnicieni de service, dar și în vânzări, medical și social. 

Această flexibilitate răspunde nevoii de echilibru între viața profesională și cea personală, dar și tendințelor de digitalizare accelerate. „În privința locurilor demuncă remote sau hibride în rândul persoanelor aflate în evidența AJOFM Sibiu există o creștere ușoară a interesului pentru acest tip de joburi atât din partea angajatorilor, cât și din partea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Piața muncii din județul nostru se confruntă cu tendințe influențate de digitalizare și schimbările economice globale”, spun reprezentanții AJOFM Sibiu. 

Ce spun experții: cum îți găsești mai repede un loc de muncă

Specialiștii AJOFM Sibiu recomandă celor aflați în căutarea unui job să investească în dezvoltarea competențelor digitale și a abilităților de comunicare, esențiale într-o piață a muncii tot mai tehnologizată. Formarea profesională continuă, deschiderea către mobilitate profesională, networking-ul și adaptabilitatea sunt considerate chei importante pentru angajare rapidă. Într-un context în care sectoare precum IT&C, energia verde și sănătatea sunt în creștere, iar automatizarea schimbă cerințele angajatorilor, capacitatea de a învăța constant devine una dintre cele mai căutate „meserii” ale anului în județul Sibiu.

Ultima oră