Celebrul creator de modă Valentino Garavani a murit la vârsta de 93 de ani, anunțul fiind făcut luni de reprezentanții fundației sale. Potrivit acestora, decesul a avut loc la reședința designerului din Roma, unde Valentino se afla înconjurat de cei apropiați.
„Valentino Garavani a decedat astăzi la reședința sa din Roma, înconjurat de cei dragi”, se arată în comunicatul transmis de fundație.
Designerul italian a fost una dintre cele mai influente figuri din istoria modei internaționale, fiind cunoscut în întreaga lume pentru marca Valentino, sinonimă cu eleganța, rafinamentul și stilul atemporal. De-a lungul carierei sale, creațiile sale au fost purtate de celebrități, membri ai familiilor regale și personalități marcante ale vieții publice.
Potrivit informațiilor transmise de Sky News, o ceremonie funerară în onoarea creatorului de modă va avea loc miercuri și joi, iar înmormântarea este programată pentru vineri, la Roma.
Dispariția lui Valentino Garavani marchează sfârșitul unei epoci în moda italiană și internațională, lăsând în urmă o moștenire care va continua să influențeze generații întregi de designeri.


