Calitatea aerului din municipiul Sibiu a scăzut în ultimele zile, în special în cartierele aglomerate. Datele afișate de platformele de monitorizare arată că în cartierul Terezian indiciele de poluare al aerului este cel mai ridicat.
Indicele calității aerului a ajuns, miercuri, în cartierul Terezian la 73, valoare încadrată în zona roșie, în timp ce în cartierul Vasile Aaron a fost înregistrat un indice de 104, considerat nociv pentru persoanele sensibile. În schimb, în Șelimbăr, indicele a fost mult mai scăzut, de 25, fiind încadrat la nivel „bun”.
Diferențele ridică semne de întrebare cu privire la cauzele poluării și la caracterul constant al acestui fenomen în sezonul rece. Pentru a afla dacă dacă aceste episoade sunt recurente iarna și dacă populația ar trebui să se îngrijoreze, am solicitat un punct de vedere din partea lui Tiberiu Mitrea, fondatorul proiectului AerLiber.ro.
„Se încălzesc cu mobilă, PAL, haine, deșeuri. Avem și inversiune termică. Toată poluarea de la mașini se adună în municipiul Sibiu. De la mașinile care poluează, la prsoanele care ard ilegal deșeuri pe timpul nopții, toate cauzează o creștere a indielui de poluare în această perioadă”, a declarat Tiberiu Mitrea, fondatorul proiectului AerLiber.ro.
Potrivit acestuia, iarna favorizează acumularea poluanților în atmosferă, mai ales în nopțile reci, când inversiunea termică împiedică dispersia noxelor. Traficul intens și sistemele de încălzire neconforme contribuie semnificativ la creșterea nivelului de poluare în cartierele aglomerate din Sibiu.


