Doi câini au fost călcați de o mașină vineri la Cristian în județul Sibiu. Poliția Animalelor face verificări după ce mai multe persoane au semnalat cazul.
Accidentul a avut loc vineri la Cristian. Cei doi câini au fost loviți grav de o mașină, iar un martor este cel care a intervenit primul pentru a salva sărmanele animale. Șoferul mașinii, deși nu a plecat de la fața locului, nu s-ar fi interesat deloc de starea lor. De altfel, potrivit martorului, proprietarii nu ar fi vrut să ducă animalele la veterinar, deși Animal Life le-a oferit sprijinul.
Poliția Animalelor cercetează cazul și va dispune măsuri în consecință.
„La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au fost înregistrate mai multe sesizări privind aspectele semnalate, fiind efectuate verificări de către Biroul Poliția Animalelor. După finalizarea verificărilor, vom reveni cu precizări referitoare la măsurile dispuse”, au precizat reprezentanții IPJ Sibiu pentru Ora de Sibiu.
Citește și: Câini călcați de o mașină la Cristian. Martor: „Proprietara a refuzat să meargă la veterinar” / video


