record de vizitatori la patinoarul din mediaș: cei mai mulți au fost copii

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, anunță încheierea sezonului patinoarului din Piața Corneliu Coposu, care a fost deschis între 5 decembrie 2025 și 18 ianuarie 2026.

Patinoarul a fost gândit ca un spațiu de recreere accesibil tuturor categoriilor de vârstă, iar acest obiectiv a fost atins inclusiv prin practicarea unor tarife foarte reduse pentru acces și pentru închirierea patinelor, printre cele mai mici din județ și din zonă. Prin această politică de prețuri, administrația publică locală a dorit să ofere posibilitatea unui număr cât mai mare de medieșeni de a se bucura de activitățile de iarnă și de atmosfera festivă creată în centrul orașului.

record de vizitatori la patinoarul din mediaș: cei mai mulți au fost copii

Pe durata celor peste șase săptămâni de funcționare, peste 5.800 de copii și peste 1.500 de adulți au achiziționat bilete sau abonamente pentru accesul la patinoar. De asemenea, elevii unităților de învățământ din municipiu au beneficiat de acces gratuit, atunci când au venit la patinoar în timpul orelor de curs, în cadrul activităților educative și recreative organizate.

Cele mai solicitate zile au fost 6 și 7 decembrie, primul sfârșit de săptămână de la deschiderea patinoarului, când au participat peste 740 de copii și 140 de adulți, acestea fiind și zilele în care au fost emise zeci de abonamente cu mai multe intrări. Un interes crescut s-a înregistrat și în 12 decembrie și 27 decembrie, zile în care numărul intrărilor copiilor a depășit 300, alături de aproximativ 140 de adulți în a treia zi de Crăciun.

Astfel, patinoarul din Piața Corneliu Coposu a fost foarte vizitat și în acest sezon, oferind oportunitatea practicării unor activități accesibile pentru întreaga comunitate.

record de vizitatori la patinoarul din mediaș: cei mai mulți au fost copii

Ultima oră