alt accident feroviar grav în spania: zeci de răniți / video

Un tren de navetiști din zona metropolitană Barcelona a deraiat miercuri dimineață, după ce un zid de sprijin s-a prăbușit peste șine în apropierea localității Gelida, situată la circa 35 de minute de capitala catalană.

Accidentul s-a soldat cu moartea unei persoane și rănirea a cel puțin 37 de persoane. Autoritățile regionale susțin că prăbușirea zidului ar fi fost cauzată de ploile abundente care au afectat puternic nord-estul Spaniei în ultimele zile. Primul vagon al trenului a suferit cele mai grave avarii și a înregistrat și cel mai mare număr de răniți.

Potrivit Mediafax, serviciile de urgență au raportat 5 persoane în stare critică, 6 cu răni de gravitate medie și restul cu răni ușoare. La locul accidentului au intervenit 20 de ambulanțe, iar victimele au fost transportate la spitalele din zonă.

video
play-rounded-fill

Traficul pe linia afectată a fost suspendat.

Incidentul din Catalonia survine la doar două zile după coliziunea dintre două trenuri în Adamuz, sudul Spaniei, unde cel puțin 42 de persoane au murit. Guvernul a declarat trei zile de doliu național, iar anchetele privind ambele accidente sunt în curs.

Autoritățile feroviare și judiciare investighează dacă infrastructura a fost afectată de lipsa întreținerii sau de condițiile meteorologice extreme. Cele două accidente succesive marchează unul dintre cele mai dificile momente pentru sistemul feroviar spaniol din ultimele decenii.

Ultima oră