incident grav la sibiu: elevă bătută de două colege într-o școală / video
Captură City Fm

Un incident șocant a avut loc, în urmă două săptămâni, la Școala Gimnazială nr. 21 din Sibiu. O elevă a fost bătută de două colege sub privirile altor copii. 

„Dă-mi drumul”, se aude fata strigând cu disperare pe filmare. Dar agresoarele nu au încetat și au bătut-o de față cu ceilalți colegi. În timp ce una a tras-o de păr, cealaltă a lovit-o cu picioarele. Incidentul șocant a avut loc în toaleta școlii în 9 ianuarie. 

video
play-rounded-fill

În timp ce fata implora să fie lăsată în pace, unii dintre colegi filmau scena, iar alții priveau cu nepăsare fără ca cineva să anunțe un profesor sau directorul unității de învățământ. Toate elevele implicate sunt în clasa a VII-a. 

Ce pățesc elevele bătăușe 

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, conducerea școlii a dispus o serie de măsuri în acest caz. Pe de o parte, incidentul va fi anchetat la nivelul unității de învățământ, iar pe de altă parte, Biroul de siguranță școlară va fi informat pentru a programa activități de prevenție a violenței juvenile. De asemenea, elevele care și-au agresat colega vor fi sancționate și li se vor scădea 2 puncte la purtare. 

În același timp, școala va include elevii într-un program de consiliere de specialitate, se vor purta discuții cu părinții elevilor implicați în vederea soluționării amiabile și se va dispune monitorizarea comportamentului elevelor până la finalul anului școlar. 

La nivelul IPJ Sibiu nu au fost depuse plângeri cu privire la acest incident. În cursul zilei de joi, reprezentanții Biroului de siguranță școlară se vor deplasa în cadrul unității de învățământ pentru lămurirea situației. 

Sursa video: city-fm.ro 

Ultima oră