zi istorică: guvernul aprobă joi transferul spitalului cf din sibiu, către primărie

Guvernul României are pe agenda ședinței din 22 ianuarie 2026 un proiect de hotărâre care vizează transferul Spitalului General Căi Ferate Sibiu din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea autorității administrației publice locale, respectiv a Consiliului Local Sibiu.

Măsura face parte dintr-un pachet mai amplu de reorganizare administrativă și are ca scop îmbunătățirea managementului și a accesului la servicii medicale pentru pacienți.

Potrivit proiectului, transferul presupune și transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului Sibiu, precum și modificarea actelor normative care reglementează inventarul centralizat al bunurilor publice și organizarea Ministerului Transporturilor.

Odată cu preluarea spitalului de către administrația locală, autoritățile își propun o gestionare mai eficientă a unității medicale, cu posibilitatea atragerii de fonduri și investiții pentru modernizarea infrastructurii și creșterea calității actului medical.

Ultima oră