FC Hermannstadt l-a prezentat sâmbătă pe mijlocașul israelian Aviel Zargary, care vine liber de contract de la Beitar Ierusalim.
Clubul FC Hermannstadt încearcă să mai îndulcească din supărarea fanilor sibieni, care nu au mai văzut o victorie a favoriților în ultimele 13 etape de Superliga.
După înfrângerea de vineri seara cu Dinamo, scor 1-2, FC Hermannstadt l-a anunțat pe mijlocașul defensiv Aviel Zargary, un jucător cu două selecții la naționala Israelului.
”Bine ai venit la FCH, Aviel Zargary!
Aviel Zargary este un mijlocaș defensiv israelian în vârstă de 23 de ani. Are 32 de selecții pentru reprezentativele U16, U17, U18, U21, dar și două selecții pentru echipa națională a Israelului. Pe CV-ul său se regăsesc echipe ca Beitar Ierusalim, Maccabi Haifa, Maccabi Petah Tikva și Hapoel Haifa. Noul mijlocaș FCH are în palmares două cupe ale Israelului câștigate cu Petah Tikva și Beitar. Aviel a semnat pentru două sezoane și jumătate cu FCH” a arată în comunicatul oficial al sibienilor.
În acest sezon, Zargary a jucat foarte puțin la Beitar, fiind folosit doar în 5 meciuri de campionat, în care a strâns 122 de minute pe teren.
În această iarnă, FC Hermannstadt a mai perfectat trei transferuri: fundașul bulgar Bozhidar Chorbadzhiysk, mijlocașul Eduard Florescu și atacantul camerunez Chris Aflana.
FC Hermannstadt mai caută și un atacant de bandă, care să suplinească absența lui Silviu Balaure, așteptat să revină pe teren la primăvară.


