Cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, sărbătorită anual pe 24 ianuarie, deputatul Raluca Turcan a transmis un mesaj cu puternică încărcătură istorică și politică, subliniind lecțiile de leadership și coerență strategică oferite de momentul 1859.
În mesajul său, Raluca Turcan a amintit de oamenii de stat care au făcut posibilă Unirea Moldovei cu Țara Românească, evidențiind faptul că decizia de atunci a fost una lucidă și curajoasă, luată într-un context internațional complicat. Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Vasile Alecsandri, Costache Negri sau Nicolae Golescu sunt doar câțiva dintre liderii care, potrivit acesteia, au înțeles raporturile de putere ale vremii și au acționat în interesul profund al societății românești.
„La 24 ianuarie 1859, oamenii de stat, în adevăratul sens al cuvântului, au știut ce au vrut. Au construit consens intern, au negociat inteligent în exterior și au avut curajul unei soluții politice care să forțeze istoria în direcția dorită”, a transmis Raluca Turcan.
Deputatul a subliniat că Unirea din 1859 nu a fost rezultatul unui elan romantic, ci o demonstrație clară de inteligență politică, realizată prin colaborare reală, diplomație activă și leadership coordonat. În opinia sa, acesta este modelul care ar trebui urmat și astăzi.
„Îmi doresc ca România să poată fi la fel de clară în obiective și demnă în poziționare, așa cum a demonstrat-o la 24 ianuarie 1859”, a mai precizat Turcan, adăugând că marile momente istorice apar atunci când liderii știu ce vor și sunt capabili să lucreze împreună.
Mesajul se încheie cu un apel indirect la responsabilitate politică, Raluca Turcan afirmând că lecția Unirii ar trebui înțeleasă de toți politicienii vremii, din România și din afara granițelor sale.


