primăria dă 4 terenuri pentru tineri în cartierul tineretului: consilierii își dau ”girul” joi
Foto Arhivă

Patru tineri din Sibiu vor primi terenuri gratuite în Cartierul Tineretului pentru a-și construi o locuință, după ce alți patru beneficiari au pierdut acest drept pentru că nu au respectat condițiile legale. Decizia urmează să fie aprobată de Consiliul Local Sibiu, în cadrul ședinței de la finele lunii ianuarie.

Patru sibieni vor pimi terenuri gratuite în Cartierul Tineretului pentru a-și construi o locuință, după ce alți patru beneficiari au pierdut acest drept Terenurile aparțin Primăriei Sibiu și sunt acordate în folosință gratuită tinerilor eligibili. Astfel, pot beneficia de această lege o singură dată tinerii cu vârsta de până la 35 de ani, iar cei cărora li s-a retras dreptul de folosință în trecut nu mai pot primi un alt teren.

În perioada 2017–2020, patru tineri care primiseră terenuri în Cartierul Tineretului nu au început construirea locuințelor în termenul legal. Astfel, prin mai multe hotărâri ale Consiliului Local, autoritățile au retras dreptul de folosință gratuită asupra terenurilor respective, iar cele patru loturi au devenit din nou disponibile.

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 419/2025, a fost aprobată lista finală a solicitanților eligibili pentru aceste terenuri, precum și modul de repartizare a celor patru loturi rămase libere. Selecția beneficiarilor s-a făcut în urma evaluării dosarelor și a punctajului obținut, cei patru tineri admiși întrunind punctajul maxim de 100 de puncte. Repartizarea exactă a loturilor s-a realizat prin tragere la sorți. Răzvan Bobdan, Daniel Părău, Lavinia Răcean și Gabriela Catană sunt cei patru tineri care urmează să își construiască locuință în Cartierul Tineretului.

Conform hotărârii, noii beneficiari trebuie să intabuleze dreptul de folosință gratuită a terenului în Cartea Funciară în termen de cel mult șase luni de la comunicarea deciziei. Dreptul de folosință este valabil pe toată durata existenței construcției.

De asemenea, tinerii sunt obligați să înceapă construcția locuinței în cel mult un an de la data atribuirii terenului și să respecte legislația în vigoare privind autorizarea lucrărilor de construcții. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, Primăria Sibiu poate retrage dreptul de folosință asupra terenului, așa cum s-a întâmplat și în trecut.

Ultima oră