La „Plăcintăria”, fiecare produs este gândit să fie exact așa cum trebuie: proaspăt, sățios și cu gust autentic de casă. Aluatul se frământă zilnic, umpluturile sunt generoase, iar plăcintele se coc pe loc, în cuptoare profesionale, astfel încât să ajungă calde și fragede în vitrină. Totul este realizat manual, din ingrediente naturale, fără produse congelate și fără compromisuri de calitate.
În vitrinele plăcintăriei de pe Calea Cisnădiei nr. 8, cu acces din Bulevardul Mihai Viteazu, clienții găsesc zilnic o varietate de plăcinte moldovenești: cu brânză, carne, varză, ceapă, dovleac sau mere, alături de combinații atent echilibrate, gândite pentru gusturile sibienilor. Foile sunt subțiri și crocante, umpluturile bogate, iar gustul este mereu proaspăt, pentru că produsele se coc pe parcursul zilei.



Meniul este completat de deserturi și produse de patiserie făcute integral în laboratorul propriu: Medovik, biscuiți de casă, cornulețe fragede și zimăroșuri, toate preparate după rețete tradiționale. Recent, au fost introduse și produse noi, care au atras rapid atenția clienților: cinnamon rolls pufoase, acoperite cu o cremă fină și catifelată, plăcintă cu vișine, cu foi subțiri și crocante și umplutură generoasă, cu gust echilibrat între dulce și acrișor, dar și plăcintă cu șuncă și cașcaval, crocantă la exterior și moale în interior, cu șuncă gustoasă și cașcaval topit din belșug.

În spatele acestui concept se află Ana, o moldoveancă stabilită la Sibiu, care a transformat rețete tradiționale din Basarabia într-o plăcintărie modernă, dotată cu aparatură profesională și cuptoare performante, susținută de o echipă mică, dar dedicată. Proiectul, lansat în august anul trecut, a crescut prin investiții constante și prin atenția pentru calitate, devenind un reper pentru cei care caută gustul adevărat de plăcintă de casă.
Citește și: O moldoveancă a adus în Sibiu gustul copilăriei. Plăcintele Anei au cucerit orașul
Toate produsele sunt gândite să fie potrivite pentru orice moment al zilei – fie că este vorba de un mic dejun consistent, o gustare rapidă sau o masă sățioasă. Pentru cei care nu pot ajunge la locație, „Plăcintăria” oferă livrare prin Glovo și Tazz, inclusiv pentru comenzi mai mari, făcute în avans. Comenzile se pot face inclusiv la numărul de telefon: 0772 277 288.




Plăcintăria se află pe Calea Cisnădiei nr. 8, la intrare din Mihai Viteazu și este deschisă de luni până vineri, între orele 8:30 și 18:00, iar ziua de lucru începe la ora 4 dimineața, tocmai pentru ca fiecare produs să fie proaspăt, copt pe loc și pregătit cu atenție.
Pentru a fi la curent cu ofertele, urmărește pe facebook Plăcintăria Moldovenească!
