la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

A început din pasiune pentru psihologie, citind cărți cumpărate de la anticariate, iar astăzi este omul la care ajung sibienii atunci când suspiciunile, conflictele și acuzațiile nu mai pot fi lăsate nerezolvate. Valentin Paliștan, psiholog criminalist autorizat de Ministerul Justiției, a transformat poligraful într-un instrument de claritate pentru sute de povești de viață.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

Tot mai mulți sibieni aleg să apeleze la testul poligraf nu doar în contexte juridice, ci mai ales pentru a obține claritate în situații personale sensibile, precum fidelitatea în cuplu, conflicte familiale sau suspiciuni legate de încredere. De asemenea, poligraful este solicitat frecvent și în mediul de afaceri, în cazuri ce vizează ocuparea unor funcții de conducere, mediere, fraude în asigurări, conflicte privind proprietăți, consum de droguri sau verificarea integrității unor angajați.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

La Sibiu, un laborator privat de tehnică poligraf funcționează pe strada Henri Coandă, FN, Corp C1, biroul 1, unde examinările se realizează contra cost, în condiții de confidențialitate strictă.

video
play-rounded-fill
la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

Valentin Paliștan, expert psiholog criminalist, autorizat de Ministerul Justiției, cu o experiență de aproape 20 de ani în domeniu, explică faptul că poligraful este adesea perceput greșit.

„Îmi desfășor activitatea în detecția comportamentului simulat prin tehnica poligraf din anul 2005. Consider că acest domeniu este adeseori asociat cu senzaționalul sau cu filmele, însă în realitate vorbim despre un instrument care oferă claritate. Trăim într-o perioadă în care se presupune foarte mult și foarte rapid, iar adevărul rămâne de multe ori neclar. Sunt situații importante, de viață personală sau de afaceri, în care ai nevoie de o claritate care să îți permită să mergi mai departe și să iei decizii corecte”, spune expertul.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

De la pasiune la profesie

Pasiunea pentru psihologie și pentru descoperirea mecanismelor care stau în spatele comportamentului uman a apărut încă din liceu. „Eram pasionat de literatura de psihologie, iar în timpul studenției cumpăram manuale de specialitate de la anticariate. Ulterior, am realizat că multe dintre ele erau chiar cursuri universitare”, își amintește Valentin Paliștan.

Ideea specializării în tehnica poligraf a apărut în anul III de facultate, odată cu lucrarea de licență, iar în 2005 a început activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu, unde a lucrat ca specialist și ulterior ca expert oficial. În această perioadă a realizat peste 2.260 de examinări oficiale. Laboratorul privat înființat recent reprezintă, spune el, „o continuare firească”, menită să ofere acces și persoanelor private la aceeași rigoare și expertiză utilizată în cadrul oficial.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

Poligraful nu este „fast-food”

Expertul subliniază că testul poligraf nu este un serviciu rapid sau superficial. „Poligraful nu este despre suspiciune sau orgolii, ci despre clarificare. Este o expertiză specială, care presupune analizarea contextului, înțelegerea nevoilor beneficiarului și respectarea strictă a pașilor procedurali. O examinare durează aproximativ două ore și nu onorez solicitări care nu au un obiectiv clar sau sunt generate de emoții de moment.”

Înainte de examinare, se verifică starea psihofizică a persoanei – odihna, alimentația, starea de sănătate și echilibrul emoțional –, deoarece anumite afecțiuni sau tratamente pot influența reactivitatea organismului.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

Cazuri care schimbă destine

De-a lungul carierei, Valentin Paliștan a întâlnit situații care au avut un impact major asupra vieții celor implicați. De la conflicte de cuplu sau acuzații de furt, până la cazuri grave, precum acuzații false de viol sau litigii privind proprietăți.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

„Am avut situații în care persoane acuzate pe nedrept au reușit să-și dovedească nevinovăția. Îmi amintesc un caz în care un bărbat din apropiere de Sibiu a ajuns să suporte măsuri privative de libertate, după o acuzație falsă. Testul poligraf a contribuit la clarificarea situației. În alte cazuri, chiar și persoanele care au fost demonstrate ca fiind nesincere mi-au mulțumit, spunând că, în sfârșit, pot dormi liniștite.”

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

Util atât în instanță, cât și în viața privată

Fiind expert criminalist autorizat de Ministerul Justiției, Valentin Paliștan poate realiza atât expertize judiciare, la solicitarea instanțelor, parchetelor sau poliției, cât și expertize extrajudiciare, pentru persoane fizice sau juridice. Acestea din urmă pot fi evaluate ulterior de magistrați și, în anumite condiții, luate în considerare ca mijloc de probă.

„Într-un stat de drept, justiția se face pe probe. Uneori acestea sunt insuficiente sau neclare, iar rolul mijloacelor tehnico-științifice este esențial”, explică expertul.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

Claritate, nu confruntare

Procedura presupune stabilirea clară a obiectivelor, semnarea documentelor legale, interviul pre-test, atașarea senzorilor și interpretarea reacțiilor psihofiziologice. În laborator sunt prezenți doar examinatorul și persoana examinată, pentru a nu influența rezultatele.

la sibiu, adevărul se măsoară cu poligraful: „am descoperit minciuni care au distrus relații și cariere” / video foto

„Poligraful intervine cel mai adesea în situații tensionate, dar nu este despre a învinge pe cineva, ci despre a convinge – pe tine însuți sau pe ceilalți – de adevăr. Fie că vorbim despre un director de companie, preocupat de reputație, sau despre o persoană care caută încredere într-o relație, nevoia fundamentală este aceeași: claritatea.”

Laboratorul este situat pe strada Henri Coandă, într-o clădire nouă de birouri, cu acces facil din orice zonă a orașului sau județele vecine. În mod obișnuit, colaborarea începe cu o conversație telefonică sau WhatsApp la numărul 0735 809 140.

Expertul atrage atenția că testul poligraf nu trebuie folosit oricând și pentru orice, însă, în situațiile în care adevărul este esențial, poate reprezenta soluția care aduce liniște și permite oamenilor să meargă mai departe.

Ultima oră