„CATANE”, comedia ingenioasă semnată de Ioana Mischie, care semnează atât scenariul, cât și regia, aduce pe marele ecran o satiră plină de savoare.
Filmul îi reunește pe Costel Cașcaval, Iulia Lumânare și Cristian Bota și combină umorul inteligent cu poezia vizuală, într-un stil cinematografic cu adevărat distinct.
Superproducția românească a fost filmată integral în Munții Apuseni, punând în valoare unele dintre cele mai emblematice și spectaculoase peisaje ale regiunii. Din echipă au făcut parte atât profesioniști cu portofolii premiate, cât și localnici transilvăneni. Peste 1000 de spectatori, vedete si profesioniști au aplaudat entuziast filmul „CATANE”, la premiera de gală, luni 26 ianuarie, în Cinema City AFI Cotroceni. Acum, proiectul ajunge la publicul local, pe marele ecran!
Programul proiecțiilor de CineGold Sibiu – Bilete aici

Filmul CATANE va fi disponibil în 82 de săli de cinema din 45 de orașe din România, în distribuția FORUM FILM. Detalii pe:https://www.cineforum.ro/project/catane/
Un parcurs internațional notabil
După un parcurs internațional de succes, cu premiera mondială la festivalul de clasă A „IFFI Goa”, cu un scenariu multipremiat, dezvoltat la Berlinale Talents, Sundance, Les Arcs, Eastweek, Manaki Script Lab, cu o coloană sonoră originală nominalizată la Hollywood Music in Media Awards în top cinci filme străine din întreaga lume, filmul CATANE le propune spectatorilor o experiență cu totul specială, un eseu cinematografic despre autenticitate într-o eră dominată de aparențe.
„Filmul CATANE are multe de oferit fiecărei generații în parte. Mi-ar plăcea ca filmul românesc să devină un prilej constant de întâlnire, un ritual calitativ pentru autocunoaștere și conectare. Aș vrea ca spectatorii să rămână cu o colecție de întrebări vitale: Cum putem explora situații tabu fără a le judeca? Cum putem atinge o formă de vindecare colectivă? Cum putem valorifica umorul ca liant aproape terapeutic?” a menționat Ioana Mischie. Multipremiată pentru film și VR, Ioana Mischie își propune să îmbine premise narative transformatoare, tehnologii neconvenționale și metodologii care să faciliteze forme de impact social.
Filmul CATANE a luat naștere în România, ca scenariu de licență în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC), sub îndrumarea prof. Valeriu Drăgușanu, a călătorit pe multiple continente și se întoarce încununat de succes acasă, pentru întâlnirea cu publicul. Dezvoltarea și finanțarea scenariului a însumat peste un deceniu, producția a fost realizată în 19 zile de filmare, iar post-producția a reunit minimum doi ani de lucru.
O comedie rafinată gândită pentru public
Filmul a fost descris de presa internațională drept un „deliciu pentru public” (Film New Europe), „poetic, umoristic și satiric” (Cineuropa), „o comedie dramatică, surprinzând o răsturnare de situație cu umor negru” (Variety), “unic în cinematografia română” (FNE)
Primele reacții locale la cald după proiecțiile speciale soldout din România au fost, la rândul lor, laudative, publicul apreciind povestea, calitatea imaginii și a muzicii, jocul actoricesc, aplaudând la scenă deschisă întreaga echipă.
CATANE promite o experiență cinematografică captivantă, în care suspansul și comicul se împletesc subtil, iar personajele complexe și situațiile neașteptate țin spectatorul cu sufletul la gură până la ultimul cadru.
„Acest film are un dar de oferit fiecărei generații în parte și vorbește despre eliberarea de prejudecăți, despre redescoperirea și redefinirea de sine individual si colectiv la un nivel profund. Mi-ar plăcea ca filmul românesc să devină un prilej constant de întâlnire, un ritual pentru autocunoaștere și conectare.” a adăugat Ioana Mischie.
O colecție de povești reale transformate într-un univers iconic
CATANE este ancorat în sute de fapte reale și fenomene sociale – statistici, experiențe colective – însă, acestea nu sunt prezentate literal; povestea rămâne originală, explorând situații tabu cu autoironie și empatie. Întrebarea centrală a fost: „ce se ascunde în spatele statisticilor și cum putem transforma realitatea într-un instrument de reflecție, vindecare și dialog social?”
Premisa narativă aduce în prim-plan un fenomen neportretizat anterior în cinematografie. Inspirat din povești reale culese din multiple țări est-europene și dintr-o copilărie petrecută în mediul rural, filmul abordează cu umor și sensibilitate o situație cu totul atipică: intenția locuitorilor unui sat de a obține ajutoare sociale pentru handicap păcălind autoritățile, după ce au epuizat orice mijloace de a găsi soluții decente și legale de a supraviețui.
Trei inspectori merg să investigheze cazul neobișnuit. Într-un sat uitat de lume, care pare neatins de civilizație, descoperă o comunitate aparte, care și-a creat propriile reguli condamnabile pentru a supraviețui, foarte unită în încercarea lor de a găsi soluții creative la problemele grave care-i apasă. Comisia de inspecție este trimisă în teren pentru a stabili „adevărul”, însă descoperă, în schimb, o întreagă odisee de adevăruri contradictorii. În confruntarea cu inspectorii, sătenii răspund cu planuri ingenioase, umor fin și improvizație sofisticată. Este o poveste despre toleranță, empatie și împăcare într-o lume a contrastelor profunde.
Filmul îmbină cu măiestrie o abordare creativă curajoasă și o poveste balcanică. Cu un ton poetic care nu judecă situațiile controversate, ci le observă echidistant, CATANE propune un univers cinematografic care transformă distanțarea în solidaritate. Proiectul cinematografic excelează prin premisa narativă atipică, distribuția multi-generațională, imaginea de film sofisticată, structura narativă colectivă și muzica originală, aducând în prim-plan o nouă abordare cinematografică.
O echipă creativă, multi-generațională, de excepție
Alături de Costel Cașcaval, Iulia Lumânare și Cristian Bota – care joacă rolurile inspectorilor ce alcătuiesc comisia de anchetă a cazului din satul CATANE, din distribuție fac parte Mihai Mălaimare, Bogdan Farcaș, Corneliu Ulici, Flavia Hojda, Pavel Ulici, Mihai Dinvale, Nelu Serghei, Tudorel Filimon, Ioana Abur, Marina Dascălu, Ioana Casetti, Liana Mărgineanu, Alexia Bodai, Antonia Bodai, Roro Șerban, Valeria Oltean. Autoritățile sunt interpretate de Robert Radoveneanu, Alina Chivulescu.
Echipa tehnico-creativă a filmului reunește profesioniști români și italieni de excepție. Imaginea este semnată de George Dăscălescu (cunoscut pentru „Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu), production designer este Cristina Barbu (cunoscută pentru „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu – Prix Un Certain Regard Cannes), direcția artistică bazată pe repurposing, realizată în colaborare cu Bogdan Ionescu (cunoscut pentru „Metronom”, în regia lui Alexandru Belc, Un Certain Regard Cannes). Colorizarea este realizată de Angelo Francavilla (cunoscut pentru “Gomorra” in regia lui Matteo Garrone – Grand Prix Cannes), sunet priză directă Marco Zambrano, sound design realizat de Ștefan Damian (cunoscut pentru „Planeta Petrila” în regia lui Andrei Dăscalescu) și sound mix realizat de Valerio Brini (cunoscut pentru “Anatomy of a Fall” în regia lui Justine Triet, Palm D’Or Cannes). Muzica originală este semnată de Emiliano Mazzenga, în timp ce muzica live este asigurată cu măiestrie de Taraf de Caliu. Muzica din trailer este compusă de Alexei Țurcan.
CATANE – primul lungmetraj românesc realizat integral cu producție verde
O producție verde, filmată într-un spațiu pitoresc din Munții Apuseni, CATANE vorbește cu tandrețe despre perspective distincte, țintind să redefină forme de empatie, apropiere, umanitate și blândețe. Filmul își propune să devină un manifest unificator între comunități cu viziuni divergente.
Filmările au avut loc în vara și toamna anului 2023, precum și în 2024, în pitoreasca regiune a Munților Apuseni, reunind o colecție impresionantă de sate izolate. CATANE se numără printre primele proiecte românești realizate cu producție verde, utilizând resurse, decoruri și obiecte conform unei metodologii inovatoare în industrie, menită să reducă amprenta de carbon și să promoveze practici sustenabile în cinematografie.
Lungmetrajul CATANE a beneficiat de sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (România), al co-finanțatorilor italieni de la MIFEC, precum și de prestigioasa finanțare europeană EURIMAGES, și introduce prima metodologie pentru cinematografie calitativă, prietenoasă cu mediul, aplicabilă etapelor de pre-producție, producție și distribuție.
Mai multe detalii pe paginile filmului „CATANE”: Facebook | Instagram | TikTok | Website
Sponsori: Publicis Romania, McCann Worldgroup Romania, Media Investment, TVR, Valvis, Ursus, PPC, Altex, Aqua Carpatica, Flamicom, IQ Rental, Cutare Film, Albalact.
Parteneri: Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”.
Sales Agent: Intramovies
Distribuitor național: Forum Film
Partener media principal: Radio Guerrilla
Parteneri media: Agerpres, Carturești, Zile și Nopți, Cinemap, News.ro, Revista FILM, Observator Cultural, Iqads, Cinefan, Happening, Movienews, Din filme, Filme-cărți, Cinefilia, Munteanu, The Movienator, Daily Magazine, Subversiv, PRwave.


