tarife mai mari pentru comercianții din piețele din sibiu. fodor: „nici eu nu am fost de acord” / video

De luna viitoare, comercianții din piețele din Sibiu vor plăti tarife mai mari. Unii consilieri locali consideră că aceste scumpiri vor fi „transferate” către cetățeni, în timp ce primarul Fodor spune că nu a fost de acord cu această majorare, dar este obligatorie din cauza Ordonanței „Trenuleț”.

SC Piețe Sibiu SA a solicitat municipalității să actualizeze tarifele practicate în piețele de pe raza orașului. Tarifele vor crește de la 1 februarie 2026 cu rata inflației, calculată la 9%, după ce consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens. 

video
play-rounded-fill

Înainte de vot, pe marginea subiectului au existat o serie de discuții. De pildă, consilierul Ionuț Ghișe (USR) a cerut ca acest proiect să fie retras de pe ordinea de zi, iar anul acesta să nu fie aplicate majorări. 

„Proiectul acesta majorează tarifele practicate de Piețe SA cu 9%, fiind practic rata inflației. Contractul de delegare al serviciului prevede posiblitatea ajustării cu acest indice, dar nu și obligativitatea. A mai fost o majorare în 2023, în 2024 nu a fost nicio ajustare, iar în 2025 s-a făcut o nouă ajustare cu 5,6%, tot cu indicele inflației. (…) Eu nu cred că Piețe SA stă în această majorare. Având în vedere majorările de taxe și impozite, care au venit de la Centru, nu de la nivel local, aș propune să nu transferăm acest 9% aplicat comercianților cetățenilor care vin la piață. Pentru că aceste costuri vor fi transferate cetățenilor. Nu cred că în acest moment este nevoie de această majorare. Vă propun să amânăm anul acesta majorarea și nu e o solicitare populistă”, a spus consilierul Ionuț Ghișe (USR). 

Primarul Astrid Fodor a precizat că nu a fost de acord cu această majorare, însă din cauza unei ordonanțe de urgență, societățile sunt obligate să ajusteze tarifele cel puțin cu rata inflației. „Ni s-a impus. Nu nouă, ci societăților comerciale, să majoreze aceste tarife”. 

Livia Elena Micu, directorul Piețe SA, a adăugat că este vorba despre Ordonanța „Trenuleț” care obligă societatea să facă majorări. Aceasta a mai precizat că intrarea la Piața Obor nu a mai fost majorată din anul 2008, creșterea în acest an fiind de la 1 leu la 2 lei. „Anul trecut a fost obligativitate de majorare, dar nu am majorat. La Obor taxa nu a mai fost majorată din 2008. Anul acesta suntem obligați. Sunt piețe în țară care au și 5 lei taxa de intrare”, a precizat aceasta. 

tarife mai mari pentru comercianții din piețele din sibiu. fodor: „nici eu nu am fost de acord” / video

Primarul Fodor a adăugat că „e foarte greu să te descurci și să ai tarife joase”, menționând că din banii încasați societatea plătește lucrările punctuale de reparații din piețe. 

„Anul trecut am avut o serie de investiții și reparații. La Piața Cibin am zugrăvit și reparat toate spațiile comerciale de zidărie, am colantat toate spațiile din PVC, am investit și la toalete atât cât s-a putut. Intenționăm anul acesta să reparăm și toaleta suplimentară care e deschisă doar vara. În Piața Cibin am zugrăvit și hala, sunt multe reparații de făcut pentru că acea clădire e veche. Am schimbat mesele pentru sectorul de producători locali, avem mese noi care arată mult mai bine. În Târgul Obor, odată cu resectorizarea lui, am făcut parcare cu plată, cu barieră, deschisă non stop, tocmai pentru a fi mai multe locuri de parcare. Avem un târg auto sectorizat”, a precizat directorul Piețe SA. 

Citește și: Tarife mai mari pentru comercianții din piețele sibiene 

Ultima oră