poliția l-a prins pe hoțul care a furat „milionul” de euro din mediaș: suma sustrasă era de fapt mult mai mică / video

Hoțul care a dat atacul în locuința unui bărbat din Mediaș și a furat un seif plin cu bani și bijuterii a fost prins de polițiștii sibieni. Suma furată este de fapt mult mai mică, și anume 375.000 de euro, ea nefiind încă recuperată.

În noaptea de 15 spre 16 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns în locuința unui bărbat din municipiul Mediaș, de unde au sustras un seif plin cu bani și bijuterii. Proprietarul le-a spus atunci polițiștilor că, în interiorul seifului, se aflau aproximativ 700 grame de aur, bijuterii, precum și 1.000.000 euro.

video
play-rounded-fill

Polițiștii sibieni transmis că, cu ocazia verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că suma de bani sustrasă este de aproximativ 375.000 euro, prejudiciul fiind nerecuperat până la această dată.

Oamenii legii au reușit să îl prindă pe hoț. „Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Sibiu au demonstrat o implicare susținută și profesionalism în soluționarea unui caz de furt calificat dintr-o locuință din municipiul Mediaș, reușind identificarea și reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea faptei”, anunță IPJ într-un comunicat de presă.

În urma activităților complexe investigative și de cercetare penală, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu au identificat un bărbat de 33 de ani, din Mediaș, bănuit de comiterea faptelor.

În baza probatoriului administrat, la data de 29 ianuarie s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie propuse măsurile legale.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și: Furtul milionului de euro din Mediaș: Antonio explică cum a strâns averea

Ultima oră