panică într-un tren din austria: trei români au amenințat controlorul cu cuțitul

Trei români au fost reținuți de poliția austriacă după un incident grav petrecut într-un tren care se deplasa spre Salzburg.

Un banal control de bilete a degenerat într-o altercație violentă. Potrivit Mediafax, cei trei români cu vârste de 40, 48 și 55 de ani, au fost depistați joi de către controlor fără bilete de călătorie valabile. După ce li s-a cerut să coboare din tren, situația a scăpat de sub control.

Unul dintre bărbați, în vârstă de 55 de ani, ar fi scos un cuțit și l-ar fi amenințat pe controlor. Acesta a alertat imediat autoritățile, iar poliția a intervenit în gara din Vöcklabruck pentru legitimarea celor trei.

Intervenția forțelor de ordine a fost marcată de momente tensionate, întrucât bărbatul de 40 de ani a devenit extrem de agresiv. Acesta s-a opus controlului, a manifestat un comportament violent și ar fi încercat în repetate rânduri să atace polițiștii.

Autoritățile austriece au precizat că individul se afla într-o stare avansată de ebrietate în momentul incidentului.

Parchetul a decis eliberarea bărbaților de 48 și 55 de ani, în timp ce românul de 40 de ani a fost audiat ulterior, după ce și-a revenit din starea de ebrietate. Acesta și-a recunoscut faptele, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal.

Ultima oră