elevii din românia rămân fără vouchere culturale: care este motivul

Guvernul a blocat Programul Național „Vouchere culturale pentru elevi” prin Ordonanța de Urgență nr. 1/2026, publicată în Monitorul Oficial vineri seara, 30 ianuarie.

Măsura suspendă până la începutul anului școlar 2027–2028 prevederile articolului 248 alin. (34) din Legea nr. 198/2023, care conținea calendarul de implementare al programului.

Potrivit EduPedu, programul rămâne menționat în lege, dar este amânat și golit de efecte concrete pentru generațiile de elevi care ar fi trebuit să beneficieze de el în anii 2024–2027.

Ministerul Educației motivează în preambulul OUG că „având în vedere constrângerile bugetare cu care se confruntă sistemul național de educație, pentru a se limita cheltuielile bugetare este necesar ca implementarea Programului național „Vouchere culturale pentru elevi” să fie amânată”. Aceasta, în ciuda declarațiilor fostului ministru Daniel David, care susținea că sistemul de educație este pregătit pentru continuarea reformelor și că „riscul bugetar este redus”.

Ce prevedea programul și cum a fost afectat

În forma inițială, Legea nr. 198/2023 stabilea un calendar etapizat:

  • 2024–2025: elevii din clasa a XII-a;
  • 2025–2026: elevii din clasele a IX-a și a XII-a;
  • 2026–2027: elevii din clasele a V-a, a IX-a și a XII-a;
  • până la finalul anului școlar 2026–2027: Ministerul Educației analiza impactul programului și decidea continuarea lui din 2028–2029.

OUG 1/2026 suspendă acest calendar, dar nu modifică norma de fond (art. 83 alin. 15), care stabilește existența programului și suma alocată: 250 lei prin carduri reutilizabile pentru servicii și evenimente culturale, precum concerte, muzee, cărți sau excursii tematice.

Riscurile juridice semnalate de Consiliul Legislativ

Consiliul Legislativ avertizează că suspendarea calendarului fără modificarea normei de fond creează „riscul unei interpretări potrivit căreia Guvernul rămâne ținut să adopte actul subsecvent pentru operaționalizarea programului”. La reluarea aplicabilității textului, reperele temporale sunt deja depășite, iar programul devine „lipsit de obiect” fără rescriere legislativă.

Mai mult, analiza de impact prevăzută pentru finalul anului școlar 2026–2027 va fi „practic lipsită de date empirice”, pentru că programul nu va fi funcționat. În concluzie, elevii pierd accesul la un sprijin concret, iar programul este împins într-o zonă de incertitudine.

Context cultural și social

Barometrul de Consum Cultural 2024, realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, arată că educația culturală influențează dezvoltarea gândirii critice, a creativității și a competențelor de comunicare, precum și consolidarea valorilor democratice. Cu toate acestea, participarea românilor la activități culturale este scăzută: 67% dintre respondenți nu au participat niciodată, nici ei, nici copiii lor.

Barometrul identifică principalele bariere: lipsa timpului (59%), indisponibilitatea programelor în localitate (56%) și costurile ridicate (18%). Voucherele culturale ar fi redus exact aceste impedimente, oferind acces la activități culturale esențiale pentru dezvoltarea elevilor, mai ales în comunitățile mai mici sau rurale.

Context mai larg

Suspendarea voucherelelor culturale vine după alte măsuri care au vizat elevii: reducerea burselor de merit la mai puțin de jumătate, tăierea burselor pentru excelență olimpică și pentru reziliență, precum și restricționarea burselor sociale.

Astfel, decizia Guvernului nu doar amână un program util, ci trimite semnalul că sprijinul pentru educație și cultură poate fi primul sacrificat în fața constrângerilor bugetare, ignorând efectele pe termen lung asupra dezvoltării copiilor și a societății.

Ultima oră