Procurorii Direcției Naționale Anticorupție desfășoară la această oră percheziții de amploare la Primăria Sectorului 3, în centrul anchetei fiind chiar primarul sectorului, Robert Negoiță.
Potrivit surselor judiciare, DNA suspectează săvârșirea mai multor fapte de corupție și a deschis încă din 2025 o urmărire penală in rem pentru un posibil abuz în serviciu. Ancheta vizează în special construirea unui drum din bani publici pe terenul fratelui primarului, Ionuț Negoiță, dezvoltator imobiliar.
O anchetă Recorder din august 2025 relata că muncitorii Primăriei, sub coordonarea lui Robert Negoiță, au construit și asfaltat un drum de aproximativ 1 kilometru în spatele Halei Laminor din București, pe un teren deținut de fratele primarului prin firma Future Business Ideas SRL, care dezvolta un complex rezidențial în zonă.
Legea interzice autorităților publice să finanțeze sau să reabiliteze drumuri aflate pe proprietăți private; lucrările pot fi efectuate doar pe terenuri aflate în domeniul public. La momentul respectiv, Robert Negoiță a recunoscut lucrurile, declarând:
„Este conflict de interese în sensul în care am încălcat o proprietate să facem un drum public. Dacă dumneavoastră considerați că am creat un avantaj fratelui meu, aveți o abordare foarte greșită”.
DNA s-a sesizat din oficiu, a ridicat documente de-a lungul timpului, iar în prezent desfășoară percheziții în toate locațiile unde primarul își desfășoară activitatea. După finalizarea perchezițiilor, Robert Negoiță urmează să fie adus la sediul DNA pentru audieri.
Robert Negoiță, în vârstă de 54 de ani, este președinte al PSD Sector 3 și primar al sectorului din 10 iunie 2012. În prezent se află la al patrulea mandat, fiind reales în iunie 2024 cu 53,94% din voturi (82.381 alegători).


