Guvernul României a adoptat marți o ordonanță de urgență care introduce o bonificație pentru plata la termen a impozitelor și aduce modificări importante în ceea ce privește TVA la încasare și regimul microîntreprinderilor.
Potrivit Ministerului Finanțelor, plătitorii de impozit pe profit, microîntreprinderile și persoanele fizice care depun Declarația Unică vor beneficia de o reducere de 3% din impozitul datorat pentru anul 2025, dacă își achită obligațiile fiscale până cel târziu la 15 aprilie 2026.
Conform Mediafax, autoritățile susțin că măsura reprezintă un stimulent pentru creșterea disciplinei fiscale și pentru plata anticipată a obligațiilor către bugetul de stat.
Totodată, din martie 2026, Declarația Unică va fi precompletată automat în Spațiul Privat Virtual – SPV. Ministerul Finanțelor arată că această schimbare are ca obiectiv simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru contribuabili.
Executivul a decis și majorarea plafonului pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, la 5 milioane de lei în 2026 și la 5,5 milioane de lei în 2027. Astfel, firmele vor putea achita TVA doar după încasarea facturilor emise, o măsură care, potrivit autorităților, va diminua presiunea asupra fluxurilor de numerar, mai ales în cazul companiilor afectate de întârzieri la plată.
Regimul microîntreprinderilor este, de asemenea, flexibilizat. Termenul pentru angajarea unui salariat în cazul firmelor nou-înființate este extins de la 30 la 90 de zile. În plus, dacă o microîntreprindere cu un singur angajat rămâne fără salariat, ieșirea din regimul specific nu se va mai produce automat în același trimestru, ci începând cu trimestrul următor celui în care condiția nu a mai fost îndeplinită.
Actul normativ mai prevede că vânzările ocazionale de utilaje nu vor mai fi incluse în plafonul de 100.000 de euro care determină trecerea la impozitul pe profit. De asemenea, plafonul pentru încadrarea bunurilor ca mijloace fixe este majorat de la 2.500 la 5.000 de lei, ceea ce va permite deducerea directă a cheltuielilor și o evidență contabilă simplificată.
„Guvernul reconfirmă că prioritatea zero este transformarea structurală a economiei. Mixul de măsuri adoptate generează efecte concrete pentru populație și mediul de afaceri, începând chiar din acest an”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Ordonanța face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri privind relansarea economică și stimularea investițiilor, adoptat în aceeași ședință de Guvern.


