a doua zi de proteste în sibiu. s-au strâns 7 oameni: „vom veni zilnic până pleacă guvernul!” / video foto

A doua zi de proteste în centrul Sibiului a adus în prim-plan voci și mai hotărâte. Deși numărul participanților rămâne restrâns, mesajele celor prezenți în Piața Mare devin tot mai radicale: de la disperarea prețurilor de la raft, până la acuzații de „vot furat” și cereri de demisie la nivel înalt.

a doua zi de proteste în sibiu. s-au strâns 7 oameni: „vom veni zilnic până pleacă guvernul!” / video foto

După ce joi, doi soți din Sibiu, Mihai și Mihaela, au dat semnalul ieșirii în stradă, vineri dimineață spiritul de revoltă a continuat sub turnul Sfatului. Nemulțumirile legate de măsurile de austeritate, creșterea taxelor și tăierile care afectează persoanele vulnerabile s-au transformat într-o promisiune de protest pe termen nelimitat.

Detalii aici- Doi soți au pus de un protest împotriva scumpirilor și taxelor, în centrul Sibiului: 6 oameni s-au alăturat / video foto

a doua zi de proteste în sibiu. s-au strâns 7 oameni: „vom veni zilnic până pleacă guvernul!” / video foto

„Vom veni în fiecare zi. E greu să mai trăim în țara noastră”

Pentru mulți dintre cei prezenți, Piața Mare a devenit locul unde își strigă neputința în fața facturilor și a incertitudinii economice. Anuța, o sibiancă prezentă pentru a doua zi consecutiv la manifestație, spune că nu se va opri aici.

„Am fost și ieri, am venit și astăzi și voi continua să vin. Sunt aici pentru noi, pentru popor, pentru români. Nu este normal ce ni se întâmplă — prețurile și taxele ne copleșesc pur și simplu. A ajuns să fie o luptă zilnică să mai trăim în propria noastră țară”, a declarat aceasta.

„Să plece toată clasa politică!”

Dacă în prima zi discursul a fost axat pe coșul de cumpărături și alocațiile copiilor, vineri, protestatarii au vizat direct conducerea țării. Nicoleta, o altă participantă activă, susține că sibienii sunt deciși să rămână în stradă până când vocea lor va genera o schimbare reală la București.

„Vom fi aici în fiecare zi din săptămâna care vine, pe termen nelimitat. Acest Guvern trebuie să plece; ne-am săturat să fim sclavi în țara noastră. Ni se iau drepturile, suntem îngropați în taxe, iar la rafturi prețurile sunt de nesuportat. Trebuie să plece toată clasa politică, în frunte cu Bolojan și toți ceilalți. Demisia!”, a spus Nicoleta, vizibil afectată de situația actuală.

video
play-rounded-fill

Nemulțumiri legate de viitorul tinerilor

Discursurile au atins și teme sensibile precum soarta tinerilor absolvenți și situația pensionarilor care, după 40 de ani de muncă, au ajuns să aibă „pensii de mizerie”. Mai mult, în rândul protestatarilor a apărut și tema legitimității politice.

„Am ieșit în stradă pentru copiii noștri, pentru tinerii care termină școala și nu au unde se angaja, dar și pentru părinții noștri care au ajuns sclavi după o viață de muncă. Și, nu în ultimul rând, am ieșit pentru votul furat. Considerăm că actuala conducere este ilegitimă. Vrem țara înapoi! Chiar dacă mulți încă nu s-au deșteptat, sunt sigură că tineretul va veni lângă noi. Atât timp cât lupt pentru dreptate și adevăr, nu mi-e frică de nimic. Chiar și un singur om dacă stă în piață pentru țara lui, e mai bine decât deloc. Așa se face schimbarea”, a conchis Nicoleta.

a doua zi de proteste în sibiu. s-au strâns 7 oameni: „vom veni zilnic până pleacă guvernul!” / video foto

Un protest maraton

Organizatorii inițiali, Mihai și Mihaela Nichita, părinți a trei copii, au subliniat încă de joi că resursele țării sunt prost gestionate, în timp ce cetățeanul de rând resimte fiecare 50 de bani în plus la coșul zilnic. Deși participarea numerică este mică, determinarea celor prezenți sugerează că Piața Mare ar putea rămâne un punct fierbinte pe harta nemulțumirilor sociale și în zilele următoare.

Ultima oră