Fundașul stânga de la FC Hermannstadt, Kevin Ciubotaru (22 ani) a semnat un contract de reprezentare cu agenția de impresariat Triple K Sports din Arabia Saudită.
Compania este una dintre cele mai respectate firme de impresariat din zona Golfului Persic.
Mutarea ar putea deschide drumul către transferul fundașului român în Arabia Saudită, Qatar sau Turcia, campionate în care firma are o prezență puternică.
În iarnă, jucătorul Sibiului a fost dorit de FCSB, dar cele două părți nu au fost pe aceeași lungime de undă.
Kevin are o clauză de reziliere a contractului de 450.000 euro, sumă pe care Gigi Becali anunța recent că este dispus să o achite și în vară. Până acum, jucătorul a fost reprezentat de impresara Liubliana Nedelcu, care nu a reușit să îi găsească o echipă în iarnă.
Patronii lui FC Hermannstadt sunt și ei dispuși să îl vândă pe Ciubotaru la finalul acestui sezon. “Kevin este bine, așteptăm perioada de transferuri de la vară, vedem atunci. I-am spus că vrem să rămână până la finalul sezonului să ne ajute” a anunțat Claudiu Rotar, acționarul principal de la FC Hermannstadt.
Kevin a debutat toamna trecută la naționala de seniori, jucând în amicalul cu Moldova.


