prima decizie importantă a guvernului după scumpirea gazului: se pregătește o ordonanță de urgență

Guvernul pregătește plafonarea prețului la gaze până în 2027. Ilie Bolojan a declarat că România trebuie să evite un nou val de inflație.

Guvernul ar urma să adopte în ședința de joi proiectul de Ordonanță de Urgență privind măsurile aplicabile clienților finali casnici din piața de gaze naturale, după expirarea plafonării actuale la 31 martie.

Potrivit Mediafax, premierul Ilie Bolojan a declarat că Executivul intenționează să introducă prețuri reglementate pe întreg lanțul din sectorul gazelor naturale, astfel încât prețul pentru consumatori să nu crească în perioada următoare.

„În ceea ce privește partea de gaz, acolo suntem într-o situație în care România își asigură într-o pondere destul de mare componenta de gaz și sper că mâine vom adopta un act normativ, o ordonanță, care să asigure că prețul la gaz nu va crește în perioada următoare și să ne protejăm indirect, cel puțin pe această componentă”, a declarat premierul Ilie Boloja

Actul normativ vizat este proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali casnici din piața de gaze naturale pentru perioada 1 aprilie 2026 – 31 martie 2027. Documentul a fost publicat de Ministerul Energiei în transparență decizională în data de 17 februarie.

Șeful Executivului a explicat că evoluția prețurilor la energie are un impact major asupra economiei și asupra inflației.

„Trebuie să recunoaștem că întotdeauna prețul la electricitate, prețul la gaz, prețul la combustibil sunt elemente de bază a unei structuri mari de produse, influențează foarte mult inflația și orice creștere a acestor tarife pe care le uzitează larg toți cetățenii și economia înseamnă elemente de inflație. Și unul din motivele pentru care am adoptat această propunere, de fapt o vom pune în practică mâine, de a plafona prețurile la gaz, în afară de a nu avea puseuri de creșteri de preț, această măsură are în vedere perioada de tranziție din care să nu mai avem un puseu inflaționist până anul viitor când, intrând în exploatare resursele suplimentare din Marea Neagră, cu siguranță România va fi în totalitate independentă pe componenta de gaz și nu mai depindem foarte mult de ceea ce se întâmplă pe piețele global. Dar și aici, gândiți-vă că toate contractele de export, de vânzări, se raportează la prețurile care sunt la bursele europene, de exemplu, și inevitabil orice fel de mișcare ne influențează indirect”, a detaliat șeful Executivului.

Potrivit acestuia, măsura ar urma să fie una de tranziție până în momentul în care România va beneficia de resurse suplimentare de gaze din Marea Neagră, ceea ce ar putea duce la independență energetică pe acest segment.

Conform proiectului de act normativ, autoritățile urmăresc continuarea protejării consumatorilor casnici și trecerea treptată la o piață liberalizată a gazelor naturale.

Totodată, Guvernul dorește să pregătească măsuri de sprijin pentru consumatorii afectați de sărăcia energetică înainte de liberalizarea completă a pieței.

Proiectul prevede un preț de 110 lei/MWh la producători, mai mic decât cel reglementat în prezent, de 120 lei/MWh.

În prezent, până la 31 martie, populația beneficiază de un plafon de 0,31 lei/kWh, iar firmele cu un consum anual de până la 50.000 MWh au un plafon de 0,37 lei/kWh. În același timp, centralele de termoficare (CET) beneficiază de un preț reglementat de 120 lei/MWh atunci când achiziționează gaze de la producătorii interni sau de 370 lei/MWh în cazul achiziției de la furnizori.

Ultima oră