Încălzirea globală continuă să atingă praguri alarmante. În februarie 2026, temperatura medie globală a ajuns la 1,49°C peste nivelurile preindustriale, apropiindu-se la doar 0,1°C de limita critică stabilită prin Acordul de la Paris.
Luna februarie 2026 a fost a cincea cea mai caldă lună februarie înregistrată vreodată, iar efectele climatice extreme s-au resimțit pe mai multe continente. Europa de Vest s-a confruntat cu precipitații extreme și inundații pe scară largă, în timp ce întinderea gheții marine din Arctica a ajuns la al treilea cel mai scăzut nivel înregistrat pentru această perioadă.
Potrivit Mediafax, obiectivul stabilit prin Acordul de la Paris din 2015 prevede limitarea creșterii temperaturii globale la maximum 1,5°C peste nivelurile din era preindustrială. Totuși, Organizația Națiunilor Unite avertizează că șansele de a respecta acest prag sunt acum „practic zero”.
În acest context, Marea Britanie se pregătește deja pentru un scenariu în care temperaturile vor crește cu cel puțin 2°C în următorii 25 de ani. Recordul pentru cea mai caldă lună februarie rămâne, deocamdată, cel înregistrat în anul 2024.
Iarna anului 2026 a adus o serie de furtuni puternice în Europa. Sistemele meteorologice Leonardo, Pedro și Nils au fost descrise de serviciul meteorologic francez Meteo-France drept fenomene cu „o forță neobișnuită”. Franța, Spania și Portugalia au fost afectate de inundații severe, iar efecte similare au fost raportate și în Maroc, Mozambic și Botswana. Pagubele au fost considerabile, fiind înregistrate atât pierderi de vieți omenești, cât și distrugeri ale mijloacelor de trai.
Samantha Burgess, responsabil strategic pentru climă în cadrul Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu, explică faptul că Europa a fost împărțită din punct de vedere climatic în această iarnă.
Scandinavia și Europa de Est au avut temperaturi mai scăzute decât media, în timp ce Europa de Vest și de Sud au experimentat temperaturi mai ridicate.
Principala cauză este deplasarea curentului polar jet stream mai spre sud în timpul iernii. În combinație cu așa-numitele „râuri atmosferice” , fluxuri intense de aer umed – fenomenul a declanșat inundații și alunecări de teren, în special în Peninsula Iberică și în vestul Franței.
Cercetătorii avertizează că astfel de fenomene vor deveni tot mai frecvente. Atât iernile, cât și verile vor aduce cantități mari de precipitații într-un interval scurt de timp.
Totuși, numărul orașelor care au adoptat măsuri de adaptare climatică s-a dublat din 2018, iar adaptarea la schimbările climatice devine, în prezent, una dintre cele mai realiste soluții pentru a face față noilor condiții climatice.



