Un adolescent în vârstă de 16 ani, din Bârghiș, a fost prins de polițiști în timp ce conducea un moped neînmatriculat și fără a avea permis de conducere.
Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a arătat că acesta consumase alcool.
Incidentul a avut loc la data de 11 martie, în jurul orei 12:15. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit atunci, pentru control, un moped care circula pe DJ 106, în localitatea Bârghiș.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat, iar tânărul nu are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării alcoolscopice, aparatul a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Adolescentul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.


