accident în cartierul ștrand: se circulă îngreunat / update
foto: arhivă

Un accident rutier s-a produs vineri în cartierul Ștrand. Traficul este îngreunat, vineri, pe strada Maramureșului.

UPDATE

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aurel Popa, având direcția de deplasare spre strada Maramureșului, o tânără în vârstă de 22 de ani, din Sibiu, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe strada Maramureșului, de către un conducător auto în vârstă de 68 de ani, domiciliat în Sibiu”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.

Conducătorul auto în vârstă de 68 de ani, precum și pasagera acestuia, respectiv o femeie în vârstă de 65 de ani, ambii sibieni, au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Echipajul SAJ a acordat asistență medicală unei femei de 65 de ani, care a suferit un traumatism de membru superior și unui bărbat de 68 de ani care prezintă un puseu hipertensiv”, transmit reprezentanții SAJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și a dispunerii măsurilor legale.

Traficul se desfășoară în continuare alternativ.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Polițiștii rutieri au intervenit, vineri, la un accident de circulație, produs în municipiul Sibiu, pe strada Maramureșului în care au fost implicate două autoturisme.

În acest moment, traficul se desfășoară alternativ.

Revenim cu detalii.

Ultima oră