ACS Mediaș s-a impus clar pe Stadionul ”8 Mai”, 3-0 în disputa cu Inter Sibiu, din etapa 20 a Ligii 3.
Partida de la Mediaș a avut miză în special pentru gazde, care avea nevoie de victorie pentru a se apropia de ply-off. Cu o echipă foarte tânără, în reconstrucție, Inter nu mai avea șanse la play-off, dar spera într-o revanșă după ce pierduse în tur cu medieșenii, la ultima fază.

Echipa mai matură, Mediașul a fost aproape de gol după 14 minute, dar fundașul Interului, Mogoe a respins de pe linia porții.
Gabi Țala a deschis scorul pentru gazde în minutul 21, după o acțiune personală frumoasă, pornită de el din flancul stâng.

Medieșenii s-au desprins în minutul 29, tot după o acțiune personală, de această dată Raul Orlandea a trecut ca prin brânză de defensiva sibiană, apoi l-a depășit și pe portarul Ankrah, marcând în poarta goală.

În minutul 38, sibianul Coza este la un pas de autogol, după centrarea lui Astafei. A fost 2-0 la pauză, iar între buturile Interului a intrat Căpete.
Echipa de pe malul Târnavei se putea desprinde în minutul 53, când Astafei a reluat cu capul, puțin pe lângă poartă. Inter are o șană bună de marca, dar portarul Crâng apără excelent reluarea lui B. Lazăr.

În prelungiri, Raul Hăjmășan înscrie un gol spectaculos, șut imparabil de la 14 metri și stabilește scorul final, 3-0.
ACS Mediaș este în proporție de 95% în play-off, chiar dacă Fărcășești a câștigat la Bascov. Echipa lui Cosmin Vâtcă își consolidează locul 3, având 37 de puncte din 20 de meciuri. Inter rămâne pe 6, cu 27 de puncte din 20 de etape.


