Ziua Mondială a Sindromului Langdon-Down este marcată anul acesta la Sibiu de Fundația Un Copil, O Speranță (UCOS) printr-o serie de evenimente speciale.
Acestea au ca scop sprijinirea și promovarea integrării copiilor cu acest sindrom în societate, precum și creșterea gradului de conștientizare în comunitate cu privire la provocările specifice pe care le implică această condiție.
Sâmbătă, 21 martie 2026, cele patru ateliere organizate se vor desfășura în cadrul Shopping City Sibiu, cu scopul de a conștientiza și sensibiliza publicul privind importanța înțelegerii și acceptării acestui sindrom.
Programul zilei include:
- În intervalul orar 10,00 – 14,00, organizarea a patru ateliere în cadrul Shopping City Sibiu, zona Info – Point, la care vor participa copii, terapeuti, animatori din cadrul serviciilor Fundației UCOS.
Fundația Un Copil, O Speranță (UCOS), dedicată susținerii copiilor cu nevoi speciale, invită toți sibienii să participe și să se alăture acestui eveniment important pentru a transmite un mesaj de speranță, solidaritate și incluziune.
„Prin aceste evenimente, dorim să sensibilizăm comunitatea și să subliniem importanța respectului și acceptării persoanelor cu sindrom Down. Este esențial să le oferim oportunități de integrare și să arătăm că, indiferent de diferențele lor, toți copiii au dreptul la iubire, educație și o viață împlinită,” a declarat dl Pădurean Teodor, director în cadrul Fundației Un Copil, O Speranță.
Fundația Un Copil, O Speranță este o organizație non-profit dedicată susținerii copiilor cu nevoi speciale, promovând incluziunea și accesul acestora la educație, asistență socială și suport emoţional. Pentru alte detalii vă stăm la dispoziție la nr de tel. 0743174472.


