Doi tineri aflați pe o motocicletă au fost loviți de o mașină în Broscărie. Motociclistul a fost transportat la spital.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au intervenit la un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, pe strada Ștefan cel Mare, în zona Broscărie.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în Șura Mare, având direcția de deplasare Agnita – Sibiu, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a benzii de circulație, de pe banda a doua pe banda întâi, și ar fi acroșat un motociclu condus de un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Sibiu, care circula pe banda întâi”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma accidentului, tânărul în vârstă de 21 de ani, cat și pasagera acestuia în vârstă de 18 ani, domiciliata în Sibiu, au suferit vătămări corporale. Fata a refuzat să meargă la spital. „Conducătorul motocicletei, de 21 de ani și pasagera acestuia de 18 ani, au suferit traumatisme de membre inferioare și excoriații. Tânărul a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații de specialitate. Pasagera a refuzat transportul la spital”, potrivit SAJ Sibiu.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. Traficul se desfășoară normal.


